Firmele insolvente aduc pierderi de miliarde creditorilor

Data actualizării: Data publicării:
faliment

Valoarea pierderilor provocate în 2017 de către firmele insolvente s-a cifrat la 9,6 miliarde lei, în creștere cu 13% față de nivelul de 8,5 miliarde lei înregistrat cu un an în urmă.

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primul trimestru cu 19,31%, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2.305, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.ro.

Cele mai multe firme şi PFA-uri au intrat în insolvenţă în Bucureşti - 445 (în creştere cu 18,66%), urmat de judeţul Bihor, cu 148 (29,82%), şi de Iaşi, cu 144 (+29,73%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 697 (plus 25,59%).

De asemenea, în perioada ianuarie - martie 2018, un număr de 5.725 firme şi-au suspendat activitatea (plus 42,98%), iar 9.793 au fost dizolvate, număr în creştere cu 60,83%.

Insolvenţele din România rămân la un nivel de două ori mai mare faţă de media din Europa Centrală şi de Est (ECE), conform datelor prezentate în februarie de oficialii Coface.

"Anul 2017 a adus 8.256 proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 3% faţă de 2016, când s-au înregistrat 8.053 de noi proceduri. În ciuda minimului din ultimii 15 ani, România raportează un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4%, ceea ce înseamnă de aproape două ori peste media din Europa Centrală şi de Est. În acest context, este mai important să evaluăm calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor şi a dimensiunii sociale, prin locurile de muncă pierdute. Din această perspectivă, 2017 a înregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, în anul anterior", conform sursei citate.

În ciuda acestui fapt, spun reprezentanţii companiei, pierderile produse creditorilor de firmele insolvente în 2017 s-au ridicat la 9,6 miliarde lei, în creştere cu 13% comparativ cu anul anterior, respectiv 8,5 miliarde lei. Pe de altă parte, numărul locurilor de muncă raportate de firmele insolvente în 2017 se ridică la 47.578, cu 32% mai mic faţă de cel din anul anterior.

Cele trei greşeli majore ale firmelor care au intrat în incapacitate de plată sunt finanţarea deficitară a investiţiilor, investiţiile greşite şi politica agresivă a dividendelor. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...