Iohannis: 15 kilometri de autostradă în 18 luni e ridicol de puțin

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis
Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis se află, joi, la Piteşti, iar apoi merge la Mioveni pentru a vizita uzina Automobile Dacia.

Klaus Iohannis participă joi la Piteşti la dezbaterea "Industria auto, motorul dezvoltării economiei. Factori de creştere a competitivităţii”, organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), la care iau parte reprezentanţii celor mai importante companii din industria auto românească.

Agenda șefului statului include o vizită la uzina Automobile Dacia S.A. de la Mioveni unde are avea discuţii cu membri ai conducerii şi angajaţi ai companiei.

”Industria auto e vârful de lance care stimulează dezvoltarea a multe firme mici si mijlocii (...) cifra de afaceri a sectorului auto a crescut de trei ori în ultimii zece ani până la 23 miliarde euro. România este în primii zece producători auto din UE”, a spus Iohannis liderilor din industria auto prezenți la întâlnire.

El a mai spus că industria auto generează peste un sfert din exporturile României, fiind vorba de ”un model de creștere economica sănătoasă”. Industria auto include 200.000 de locuri de muncă.

Iohannis: 15 kilometri de autostradă în 18 luni e foarte puțin

Șeful statului a abordat și problematica infrastructurii de transport. El a spus că în programele guvernamentale dezvoltarea infrastructurii a fost prioritară doar la mod declarativ. Autostrăzile au fost construite „în ritm de melc”, iar 15 kilometri de autostradă doar, în ultimul an și jumătate, demonstrează o „lipsă de mobilizare în jurul unui obiectiv național esențial”.

„Lipsa de autostrăzi este reclamată așa cum vedem în prezent de mediul economic, dar și de cetățeni. Românii își doresc un trai mai bun și recurg la proteste pentru a atrage atenția asupra acestor probleme acute. În afară de hărți colorate și planuri frumoase, lumea se uită și la rezultate, iar cei 15 kilometri de autostradă dați în folosință în ultimul an și jumătate înseamnă ridicol de puțin”, a mai spus șeful statului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri