O importantă bancă din România anunță concedieri masive și închiderea unor sucursale

Data actualizării: Data publicării:
first bank

Banca americană First Bank, intrată în România prin achiziţia Piraeus, anunţă închiderea unor sucursale şi concedieri masive de personal, ceea ce ar putea fi o consecinţă directă a ordonanţei Vâlcov-Teodorivici.

Potrivit unei comunicări interne a băncii, citată de G4Media.ro, în următoarea perioadă, cel puţin 40 de filiale vor fi închise sau comasate şi aproximativ 380 de angajaţi vor fi concediaţi. Asta înseamnă aproape o treime din întreg personalul First Bank, ce deține 100 de unități bancare și 1.300 de angajați. Preşedintele băncii ar fi anunţat că măsurile sunt luate din cauza mediului operaţional impredictibil, care îi determină să reorganizeze modelul de business astfel încât să poată asigura un viitor sustenabil. Iar sistemul bancar a devenit impredictibil din cauza ordonanței.

Ca urmare a restructurării, First Bank şi-a propus să păstreze un număr de doar 60 de sucursale, aşadar vor fi 10 localităţi care nu vor mai avea nicio filială First Bank.

De asemenea, banca anunţă că va investi 7 milioane şi jumătate de euro în tehnologie. În următoarele 6 luni, toate aceste procese vor fi efectuate în paralel, iar transformările sunt aşteptate să apară în al treilea trimestru al anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro