Repartitoarele de căldură devin obligatorii. Cât costă montarea lor și ce amendă riscă cei care nu o fac

Data publicării:
calorofer
Repartitoarele de căldură devin obligatorii. Foto: Agerpres

Repartitoarele de căldură sau contoarele individuale devin obligatorii, aşa că toţi cei care sunt racordaţi la reţelele de termoficare vor trebui să le monteze. Asta înseamnă încă o cheltuială pentru cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Până la iarnă, fiecare apartament din România va trebui să aibă contoare sau repartitoare pentru a măsura energia termică. Experţii din energie spun că măsura nu poate fi implementată așa repede. 

Până la finalul anului, fiecare apartament va trebui să aibă un contor individual sau repartitor de măsurare a energiei termice, atât pentru apă caldă, cât şi pentru căldură.

În Capitală sunt aproximativ 550.000 de apartamente unde ar trebui montate repartitoare.

Cine trebuie să monteze contoare

Obligaţia de a monta contoare sau repartitoare se aplică doar apartamentelor racordate la reţeaua de termificare, nu şi celor care au ales deja centralele termice pe gaz, în practică fiind întâlnite situaţii în care în acelaşi bloc sunt şi apartamente racordate la reţeaua de termoficare şi apartamente debranşate deja. Specialiștii în energie spun însă că  termenul de implementare va fi depășit.

Dumitru Chispliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: "Nu cred că există posibilitatea ca într-un termen așa de scurt să se realizeze o lucrare așa de amplă. Nici nu ar fi sănătos, când toate firmele ar fi solicitate să aibă o astfel de activitate ar exploda prețurile. În lipsa unui astfel de sistem oamenii nu cuantifică importanța respectivei forme de energie și se face risipă".

Dacă în rândul locatarilor părerile sunt împărțite, administratorii de bloc spun că există totuși avantaje.  

Eugen Berceanu, administrator de bloc: "În 40-60% se face economie montând aceste repartitoare de căldură, am o scară cu 19 apartamente unde plătesc în jur de 3200 lei agentul termic și la o scară cu repartitoare plătesc 1200-1400."

Cât costă montarea contoarelor sau repartitoarelor

Pentru a monta un repartitor vom plăti între 70 și 100 de lei. În funcție de numărul de camere, avem nevoie de mai multe dispozitive, câte unul pentru fiecare calorifer.

Spre exemplu, la un apartament cu două camere vom plăti între 280 și 400 de lei. Automat, atunci când vorbim despre apartamente cu 3 sau 4 camere, costurile cresc. Iar odată ce au montate repartitoarele, consumatorii vor plăti şi pentru citirea lor, dar şi pentru interpretarea datelor. Pentru un apartament cu patru calorifere, costurile se ridică la aproximativ 15 lei lunar. Aşa că mulţi se tem că facturile le vor creşte.   

Cei care nu-şi montează contoare sau repartitoare riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei.

Garsonieră: 70 lei - 100 lei
Apartament 2 camere:  280 lei - 400 lei
Apartament 4 camere: >500 lei
Sursa: Asociația Energia Inteligentă

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri