Europa vrea să stocheze gaze naturale în depozitele subterane din Ucraina. Cât de nebunească este ideea (Bloomberg)

Data publicării:
depozit de gaze naturale in ucaina
Depozitul Bilche-Volytsko Uherske, din vestul Ucrainei, este al doilea depozit subteran de gaze naturale ca mărime din Europa. Foto: Profimedia

Comisia Europeană analizează posibilitatea stocării de gaze naturale în depozite subterane aflate în vestul Ucrainei, pentru a face față consumului crescut de la iarnă. Deși ideea de a stoca gaze într-o țară aflată în război poate părea nesăbuită, poziția și capacitatea de stocare a depozitelor ucrainene fac ca raportul riscuri - beneficii să fie în favoarea acestei soluții, scrie Bloomberg într-o analiză preluată de Agerpres.

La aproape 90 de kilometri de graniţa Ucrainei cu Uniunea Europeană o reţea de conducte şi pompe oferă un indiciu cu privire la ceea ce ar urma să fie o componentă importantă a eforturilor blocului comunitar de a-şi asigura aprovizionarea cu energie şi a dejuca planurile lui Vladimir Putin.

Depozitul de gaze de la Bilche-Volytsko-Uherske (vestul Ucrainei) poate stoca o cantitate de gaze naturale de patru ori mai mare decât cel mai mare depozit din Germania şi se conectează uşor cu reţeaua de gazoducte a blocului comunitar, graţie rolului de decenii jucat de Ucraina drept rută de tranzit pentru energia rusească, se arată într-o analiză Bloomberg, preluată de Agerpres.

Stocarea unui combustibil esenţial într-o ţară vizată de atacuri cu rachete poate suna ca o idee nebunească. Însă această idee câştigă susţinători care cred că facilităţile sunt suficient de departe de linia frontului pentru a fi considerate sigure, iar unii traderi susţin că riscurile sunt acceptabile.

Garanții pentru eventuale pierderi

Oficialii europeni se gândesc acum dacă să sprijine legăturile cu Bilche-Volytsko-Uherske şi alte facilităţi de depozitare amplasate pe teritoriul Ucrainei, care deţine cea mai mare reţea de peşteri subterane unde pot fi depozitate gaze ce pot fi utilizate în timpul iernii. În condiţiile în care gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE este deja de peste 70%, stocarea de gaze în Ucraina ar putea ajuta la evitarea unei crize în lunile următoare.

„Depozitele din Ucraina pot ajuta la echilibrarea ofertei şi cererii în a doua jumătate a verii acestui an, având în vedere conexiunile excelente cu pieţele de gaze din UE”, a informat grupul german de utilităţi RWE AG, care a utilizat deja facilităţile din Ucraina în trecut.

Pentru ca stocarea de gaze în Ucraina să devină viabilă, preţurile trebuie să scadă suficient de mult pentru a justifica costurile. În plus, cel mai probabil UE va trebui să intervină şi să ofere o garanţie împotriva potenţialelor pierderi care au legătură cu conflictul din Ucraina.

Capacități subterane imense în Ucraina

Iniţiativa în derulare face parte din eforturile destinate evitării panicii de anul trecut care a provocat preţuri record la gaze şi a obligat statele să intervină. Pentru a proteja companiile şi consumatorii, guvernele UE au alocat ajutoare de 646 miliarde de euro, potrivit think tank-ului Bruegel, şi nu îşi permit o repetare a scenariului de anul trecut.

Depozitarea de gaze pentru Europa ar permite Ucrainei nu numai să genereze lichidităţi de care are mare nevoie, dar ar duce şi la întărirea legăturilor cu blocul comunitar şi ar contracara Rusia, după ce Kremlinul a încercat să folosească energia ca o armă pentru a slăbi sprijinul pentru autorităţile de la Kiev.

Capacităţile de depozitare de gaze ale Ucrainei, amplasate la adâncimi de până la doi kilometri, se ridică la peste 30 de miliarde de metri cubi. Operatorul ucrainean Ukrtransgaz va pune la dispoziţie o treime din aceste capacităţi, echivalentul a aproximativ 10% din cererea de gaze a UE în trimestrul patru al anului trecut.

Ucraina oferă prețuri fixe

„Piaţa ucraineană oferă stocare la un preţ fix, ceea ce face din depozitarea de gaze în Ucraina o opţiune foarte atractivă şi competitivă”, spune Marco Saalfrank, director la firma elveţiană de trading Axpo, care adaugă însă că riscurile trebuie reduse.

În timp ce industria asigurărilor evită Ucraina, disponibilitatea traderilor de a depozita gaze în Ucraina depinde de preţ şi dacă UE este să nu pregătită să ofere o garanţie. Discuţiile cu privire la acest subiect continuă.

Comisia Europeană „analizează dacă şi cum garanţiile oferite de instituţii publice ar putea sprijini deblocarea accesului la depozitele de gaze naturale din Ucraina”, a declarat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Comisiei, Tim McPhie.

La rândul său, Ukrtransgaz lucrează la implementarea garanţiilor pentru a reduce riscurile care au legătură cu războiul, în contextul în care face eforturi pentru a deveni o „baterie pentru Europa”, a precizat compania ucraineană, adăugând că solicitările pe care le-a primit au depăşit estimările sale iniţiale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri