Ministrul Energiei se întreabă: Acum ce facem cu gazele?

Data publicării:
gaze

Companiile care extrag gazele şi autorităţile ar trebui să colaboreze pentru a atrage investitori în noi combinate, crede ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferinţă de specialitate. Ideea de a cere firmelor care scot gaze din Marea Neagră să găsească investitori într-o industrie intens consumatoare de gaze vine după ce România a cerut investitorilor să vândă în România cel puțin din gazele extrase.

România ar putea utiliza o parte importantă din gazele din Marea Neagră pentru a produce îngrăşăminte chimice, iar companiile care extrag gazele şi autorităţile ar trebui să colaboreze pentru a atrage investitori în noi combinate, a declarat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferinţă de specialitate.

"Mi-am propus să abordez o temă foarte importantă: Ce facem cu gazele pe care le vom extrage din Marea Neagră? De multă vreme există o serie de voci care spun că nu vor ajunge în România gazele din Marea Neagră. Nu o să comentez aceste informaţii cel puţin ciudate. Nu este România cea mai apropiată piaţă de sursa respectivă şi nu e aici cel mai uşor să vinzi? Situaţia pe piaţa din România nu e la fel cu cea din ţările din jur? Ba da. Oare avem nevoie de gazele din Marea Neagră? Azi consumăm 11,5 - 12 miliarde de metri cubi şi producem 10,5 miliarde, restul importăm. Iată că avem nevoie de mai multe gaze!", a spus ministrul.

Doar o locuință din trei are acces la gaze


El s-a referit apoi la consumul de gaze al populaţiei, amintind că doar 30% dintre consumatorii casnici din România sunt racordaţi la sistemul de gaze.

"Acest lucru a ţinut de istorie, de politica de dezvoltare avută înainte şi după 1990. Însă, e păcat că România, a doua ţară producătoare de gaze, după ieşirea Marii Britanii din comunitatea europeană, să aibă doar 30% din populaţie racordată. Ar trebui să facem ceva", a adăugat Anton.

Potrivit acestuia, Ministerul Energiei va aproba în curând o metodologie în acest sens, astfel încât primăriile să poată demara licitaţiile pentru dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazelor în ţară. În plus, Guvernul a gândit un sistem de extindere a reţelelor de gaze din fonduri europene.

"Mai departe, pasul următor: Oare are agricultura României nevoie de îngrăşăminte chimice? Indubitabil! Este unul dintre domeniile foarte importante, cruciale, iar România trebuie să furnizeze substanţe, îngrăşăminte, care se produc din gaze. Avem patru sau şase combinate care ar putea funcţiona cu gaze şi minim de investiţii, iar investiţiile necesare vor creşte pe măsură de timpul trece", a arătat oficialul guvernamental.

Aceste combinate ar putea consuma 2,5 miliarde de metri cubi pe an, a susţinut el.

"Iată că am putea utiliza gazele din Marea Neagră, chiar am putea să discutăm cu investitorii care extrag gazele să încercăm împreună să atragem investitori în combinate de îngrăşăminte greenfield, nu trebuie neapărat să le luăm pe cele pe care le avem", a susţinut ministrul.

El a menţionat şi posibilitatea CET-urilor de a se racorda direct la sistemul de transport al gazelor, crescând în acest fel consumul şi diminuând costurile, cu efecte pozitive asupra facturii utilizatorilor.

Gazele vor putea fi utilizate şi pentru a majora producţia de energie electrică pe gaze, a continuat Anton.

"Avem în proiect un sistem revoluţionar de acumulare a energiei electrice, pentru că ştim cu toţii că la un moment dat avem un surplus, că bate vântul, că e soare afară, că nu consumăm. Dacă vom converti centrala de la Craiova pe gaze, dacă depozitul de la Gherceşti îl utilizăm ca depozit de acumulare multiciclu şi acumulăm gaze acolo când avem energie electrică în surplus ieftină, putem scoate de acolo gaze când nu avem, când e scumpă şi dorită", a punctat oficialul.

Anton a precizat, însă, că aceasta nu este o alternativă la hidrocentrala Tarniţa, fără de care nu se mai poate instala "niciun stâlp de centrală eoliană". Centrala Tarnița va fi una cu acumulare ceea ce înseamnă că energia produsă în exces de centralele eoliene poate fi stocată.

Ministrul a încheiat prin a spune că România, dacă va extrage gazele din Marea Neagră, poate deveni cel mai important producător de gaze din Europa, însă a ţinut să precizeze că nici aşa nu va fi o concurenţă pentru gazul rusesc.

"Se pare că vom ajunge primul producător de gaze şi mi-aş dori acest lucru, dacă extragem gazele din Marea Neagră. Chiar şi aşa, în niciun caz România nu poate fi o concurenţă pentru gazul rusesc, pentru că producţia este cel puţin cu un ordin de mărime mai jos. Trebuie să avem grijă ca în regiune să fim un factor de stabilitate, un factor de echilibru şi, de ce nu, să fim un hub de gaze, aşa cum visează toată lumea să fie", a mai spus ministrul.

El a completat că şi-ar dori ca producţia în Marea Neagră să înceapă cât mai repede, chiar şi mâine. Până atunci, vom asigura securitatea în aprovizionare aşa cum am asigurat-o şi până acum, a susţinut Anton.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani.

Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul Legii offshore. Proiectul prevede că sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat pentru finanţarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a racordurilor la sistemului naţional de transport gaze naturale, precum şi pentru finanţarea altor investiţii. Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un amendament al PNL la proiectul legii offshore potrivit căruia titularilor acordurilor petroliere aflate în curs de executare li se aplică regimul fiscal specific destinat activităţii de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare, desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a actului normativ.

Cele mai importante resurse sunt în blocul Neptun, explorat de către ExxonMobil şi OMV Petrom, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

Imediat după adoptarea Legii offshore în Parlament, OMV a anunţat că amână pentru anul viitor decizia privind trecerea la etapa de exploatare a gazelor în perimetrul Neptun.

"Mi se pare absolut normal ca decizia să fie amânată pentru anul viitor, având în vedere că suntem în noiembrie", a comentat Anton.

Întrebat dacă există vreun risc ca investiţiile să nu se concretizeze, el a răspuns: "Întotdeauna există un risc, dar eu sper că acesta este mic".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate