Motoare pentru biciclete la Jucu. Bosch a inaugurat un centru producţie de 70 de milioane de euro

Data publicării:
bosch

Fabrica Bosch de la Jucu se întinde pe o suprafaţă de aproape patru hectare. Aici, compania german va produce unităţi electronice de comandă, dar şi senzori pentru industria auto.

„Până acum am investit peste 70 de milioane de euro cu localizarea în Europa de Est şi intenţionam să creştem competitivatea noastră şi cifra de afaceri”, spune Dr. Dirk Hoheisel, membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Bosch.

„Avem pentru fabrica din Cluj, construită şi dată în folosinţă într-un timp record, nişte planuri extrem de ambiţioase. Aici se vor produce produse electronice şi unităţi de control pentru industria europeană de automobile. Acestea vor fi folosite, spre exemplu, în sistemul de asistenţă pentru şoferi, în cel de siguranţă şi managementul energiei”, spune Mihai Boldijar, directorul general al Companiei Bosch.

În aceeaşi fabrică, cei de la Bosch vor construi şi motoare pentru biciclete electrice.

„Sunt biciclete de înaltă performanţă, aşa că preţul începe de la aproximativ 1800 de euro şi vor ajunge până la 4000-5000 de euro. Sunt destul de scumpe, dar foarte performante”, spune Meder Klaus, președinte Divizia Automotive Electronics.

Reprezentanţii companiei germane cer autorităţilor să investească în infrastructură, astfel încât să existe conexiuni cu autostrazile vecinilor unguri.

„Conexiunile stradale ar trebui să se îmbunătăţească, să avem o legatură către M3 şi M31 în Ungaria. Suntem convinşi că dacă noi vom rămâne aici se va realiza şi această legătură. Este o condiţionalitate dacă o firmă activează cu succes într-o zonă şi are o experienţă negativă, asta poate fi un imbold pentru modernizare”, spune Konrad Kaschek, directorul general al fabricii Bosch din Jucu.

În România, compania este reprezentantă în patru oraşe: Bucureşti, Blaj, Cluj şi Timişoara. La inaugurarea fabricii din Cluj a participat şi Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...