ROMATSA: Greviștii trebuie să asigure o treime din zboruri

Data publicării:
pagepicBIG (1)

ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, a anunţat luni că a fost notificată de Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) în legătură cu posibila organizare a unei greve de avertisment, vineri, între orele 11.00 şi 13.00.

Liderul ATSR, Gabriel Tudorache, a declarat luni, pentru News.ro, că greva va avea loc din cauza neîncheierii unui nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

”Noi purtăm negocieri încă din februarie 2016, fără rezultat. Am tot încercat, dar conflictul a rămas deschis. Vineri, între orele 11.00 şi 13.00, cel mai probabil, vom declanşa o grevă de avertisment”, a spus Tudorache. 

Conducerea ROMATSA a dat asigurări că siguranţa traficului aerian nu va fi afectată.

”Având în vedere situaţia actuală a conflictului de muncă din cadrul ROMATSA şi a unei posibile greve de avertisment programate vineri, 12 mai 2017, între orele 11:00-13:00, ţinem să asigurăm opinia publică de faptul că, în ceea ce priveşte siguranţa traficului aerian, acesta va fi asigurat la nivelul impus de standardele Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO) şi de regulamentele europene şi naţionale”, potrivit conducerii regiei.

Managementul ROMATSA a anunţat că va depune eforturi pentru a opri declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierea cu partenerii sociali.

”Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă. Aeronavele vor fi dirijate conform Flow Control-ului introdus de EUROCONTROL”, precizat sursa citată.

Romatsa este regia cu cele mai mari salarii din România. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2016, salariul mediu lunar brut, fără a lua în calcul bonusurile, este de 21.430 lei (aproape 5.000 euro) în acest an. 

În România existau, la mijlocul anului trecut, 552 de controlori de trafic aerian, dintre care în jur de 300 sunt controlori de rute, iar restul sunt controlori de turn. Dintre cei 252 de controlori de turn, 47 lucrează la cel mai mare aeroport din România, „Henri Coandă” Bucureşti. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
stewardesa-2
Controlorii de zbor amenință cu greva
romatsa sediu agerpres 7898509-2
Greva de la ROMATSA, în instanță
Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...