Sari la conținut

Gabriela Firea vrea să facă Bucureștiul port la Dunăre

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vrea ca municipalitatea să preia dezvoltarea proiectului „Bucureşti - port la Dunăre” urmând să fie realizate studiile de fezabilitate şi să fie atrase fonduri europene astfel ca Bucureştiul să aibă cale navigabilă printr-un canal care să conecteze râul Dâmboviţa la fluviul Dunărea, notează News.ro.

firea

„Vreau să continuăm acest proiect, să preluăm responsabilitatea realizării lucrărilor în Bucureşti, iar investiţia să devină o prioritate pentru Capitală. După discuţiile pe care le vom avea cu reprezentanţii unităţilor administrativ - teritoriale responsabile, şi după întocmirea documentaţiei necesare vom putea demara procedurile pentru obţinerea cofinanţării proiectului din fonduri UE. Avem deja sprijinul Comisarului European, Corina Creţu pentru realizarea acestui proiect important”, a declarat Primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Discuţiile despre reluarea proiectului au fost iniţiate într-o şedinţă la care au participat cei care au realizat studiul de fezabilitate din 2012 şi 2013 şi angajaţii fostului Institut de Proiectari pentru Transporturi Auto, Navale si Aeriene, autorii proiectului realizat înainte de 1989.

În cadrul analizei făcute de Primăria Municipiului Bucureşti s-a arătat că, pentru realizarea proiectului, este necesară şi implicarea autorităţilor locale care ar putea beneficia de avantajele acestei investiţii, respectiv cele din judeţele Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi, dar şi autorităţile centrale cu responsabilităţi în acest sens, respectiv Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei şi Ministerul Dezvoltării.

„La rândul său, Directorul IPTANA, Cornel Martincu a explicat că investiţia a fost realizată până în anii 1990 în procent de aproximativ 70 la sută. Din cauza stagnării şi abandonării acestor lucrări, în prezent, lucrările s-au degradat sau au fost distruse în bună măsură, stadiul de realizare, în prezent, fiind de 50 la sută”, arată Primăria Capitalei care mai adaugă faptul că, valoarea investiţiei deja realizate este de aproximativ un miliard de euro.

Lucrările la canalul Dâmboviţa - Dunăre au început în 1986 şi au fost abandonate după Revoluţia din 1989.

Etichete: Bucuresti , investitie , dunare , primarie , canal , lucrari , gabriela firea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale