Actorul Julian Sands, cunoscut pentru rolurile din serialul "24" sau filmul "A Room with a View", dat dispărut după o drumeție în munți

Data actualizării: Data publicării:
julian sands
Actorul Julian Sands, cunoscut pentru rolurile din serialul "24" sau filmul "A Room with a View", dat dispărut după o drumeție în munți. FOTO: Getty Images

Actorul britanic Julian Sands, cunoscut pentru rolurile din serialul "24" sau filmul "A Room with a View", a fost dat dispărut după ce a plecat vineri în drumeție în munţii San Gabriel, a transmis poliția din San Bernardino, scrie The Guardian.

Actorul în vârstă de 65 de ani, care a jucat şi în "The Killing Fields", "Warlock", "Leaving Las Vegas", "Arachnophobia" şi "Naked Lunch", locuieşte la Hollywood.

Salvatorii au căutat un bărbat care se pierduse în zona Baldy Bowl din Munţii Baldy, o zonă populară pentru drumeţii şi schiori, după ce au fost sesizați că un turist a fost dat dispărut vineri seara la ora 19.00, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului şerifului Nathan Campos. Oficialii l-au identificat apoi pe bărbat.

Vremea severă de iarnă din California a făcut dificilă căutarea în zona Muntelui Baldy. Echipele de salvare de la sol au fost „retrase de pe munte sâmbătă seara pentru siguranţa lor”, căutarea continuând „cu dronă şi elicopter când vremea a permis”, a spus Campos.

Există un risc sever de avalanşă în zonă, iar autorităţile recomandă ca oamenii să stea departe de zonă. „Este extrem de periculos şi drumeţii experimentaţi trec cu greu pe acolo”, a spus Campos. Salvatorii vor relua căutarea la sol atunci când vremea va permite, a adăugat el.

Autorităţile căută încă un bărbat dispărut, Bob Gregory, din Hawthorne, California. El a fost dat dispărut luni în munţii San Gabriel, a informat ABC News.

Sands, care a crescut în Yorkshire, a avut o carieră complexă în industria filmului, cu zeci de roluri în film şi televiziune.

De mai muli ani locuieşte în zona Los Angeles împreună cu soţia sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz. Are trei copii.

Într-un interviu din 2018 pentru The Guardian, Sands a vorbit despre pasiunea  sa pentru alpinism şi despre importanţa de a răspunde unor noi provocări pe măsură ce îmbătrâneşte.

Într-un alt interviu din 2020, el s-a descris ca fiind cel mai fericit „aproape de un vârf de munte într-o dimineaţă rece glorioasă”.

Sands a povestit în 2020 că „la începutul anilor 90, a fost prins în Anzi într-o furtună puternică, la peste 6.000 de metri altitudine, împreună cu alţi trei bărbați. Unii băieţi apropiaţi de noi au pierit; am fost norocoşi". 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...