Administrația Biden înăsprește legislația pentru comercializarea armelor de foc

Data publicării:
barbat cu sapca cu o arma in mana
Jon Waldman, proprietarul unui magazin de arme de lângă Atlanta, SUA, a spus că își închide afacerea pentru că pur și simplu conștiința lui este împovărată după recentele atacuri armate în masă FOTO: captură video WXIA

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat joi o înăsprire a legislației comerţului cu arme de foc, pentru a-i obliga pe vânzători să verifice profilul cumpărătorilor, informează AFP. Inițiativa își propune ca vănzătorii să poată identifica antecedentele judiciare și psihologice ale cumpărătorilor.

Inițiativa, publicată de Departamentul de Justiţie al SUA, vizează să pună capăt breşelor juridice dintr-o lege promulgată în iunie 2022 cu susţinerea administraţiei Biden, în urma unei serii de atacuri sângeroase cu arme de foc.

Aceste reguli au rolul de a clarifica definiţia de "persoane implicate în comerţul" cu arme, pentru a-i face pe vânzători să obţină o licenţă şi a-i obliga astfel să verifice antecedentele judiciare şi psihologice ale cumpărătorilor lor.

Ele înăspresc de asemenea controlul asupra comerţului de arme de colecţie şi permit guvernului să urmărească mai bine parcursul armelor înregistrate de la un proprietar la altul.

În prezent, SUA numără mai multe arme individuale decât locuitori, în special din cauza uşurinţei cu care americanii au acces la ele. Un adult din trei deţine cel puţin o armă şi aproape un adult din doi locuieşte într-o gospodărie unde există o armă.

Consecinţa acestei proliferări este rata foarte mare de decese cauzate de arme de foc în SUA, incomparabilă cu cea din alte ţări dezvoltate.

Potrivit ONG-ului Gun Violence Archive, 44.374 de persoane au fost ucise cu armă de foc în 2022 în SUA, cu o uşoară scădere anul acesta, la 28.793 de decese în primele opt luni ale lui 2023.

Sinuciderile reprezintă aproape 55% din decesele cu armă de foc.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...