Coreea de Nord, un nou test cu rachete balistice. Ar fi lansat două rachete cu rază scurtă de acțiune

Data publicării:
kim jong un

Coreea de Nord a lansat joi două proiectile - probabil nişte rachete balistice cu rază scurtă de acţiune -, a anunţat Statul Major al Forţelor armate sud-coreene, la doar câteva zile după un ”exerciţiu obişnuit”, supervizat de către dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, relatează Reuters, potrivit news.ro.

kim jong-un getty
Foto: Guliver/GettyImages

Aceste tiruri au fost efectuate în timp ce emisarul special american pentru Coreea de Nord Stephen Biegun se află la Seul, capitala sud-coreeană, pentru a se întâlni cu ministrul sud-coreean de Externe Kang Kyung-wha.

Primul dispozitiv a fost tras la ora locală 16.29 (9.27, ora României) şi a parcurs 420 de kilometri, iar al doilea a fost lansat la ora locală 16.49 (9.49, ora României).

Cele două dispozitive, care au atins o altitudine de 50 de kilometri, au fost trase către est, de la un poligon de tir situat în apropiere de Sino-ri, o localitate în nord-vestul ţării.

Preşedinţia sud-coreeană a condamnat aceste tiruri drept ”îngrijorătoare” şi a apreciat, într-un comunicat, că ele nu sunt de natură să ”calmeze tensiunile” în peninsulă.

Regimul stalinist de la Phenian a procedat sâmbătă la un ”exerciţiu de lovituri” pe care l-a prezentat drept un ”antrenament obiţnuit şi pur defensiv” şi supervizat de către dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.

Mai multe rachete nedirijate şi cel puţin o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune au fost trase sâmbătă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri