COVID-19 a devenit o boală ca oricare alta, spune premierul polonez încercând să-i convingă pe cetățeni să voteze în al doilea tur

Data publicării:
Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale din Polonia s-au deschis
Foto: Agerpres

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a afirmat că polonezii nu trebuie să se teamă să voteze în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 12 iulie, întrucât COVID-19 a devenit o boală ''ca oricare alta'', informează Agerpres, citând Reuters.

Partidul lui Morawiecki, 'Lege şi Justiţie' (PiS), îl susţine pe preşedintele în exerciţiu Andrzej Duda, care se va confrunta în 12 iulie cu actualul primar al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul principalei formaţiuni de opoziţie, Platforma Civică (PO).

Polonia a traversat perioada pandemiei de COVID-19 relativ bine, cu mai puţin de 1.500 de decese la o populaţie totală de 38 de milioane de locuitori, deşi înregistrează zilnic sute de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus (382 noi cazuri miercuri şi 371 joi).

''Aceasta este acum o boală despre care putem spune că e ca oricare alta, doar aşteptăm un vaccin'', a declarat Morawiecki, citat de agenţia de presă PAP.

''Şi instituţiile care evaluează primul tur (al alegerilor) au confirmat că a fost organizat într-o manieră foarte potrivită. Să nu ne fie frică de participarea la al doilea tur'', a adăugat şeful executivului polonez.

Alegerile prezidenţiale din Polonia fuseseră iniţial programate pentru 10 mai, dar au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro