Alegeri în Turcia, rezultate finale. Erdogan și Kilicdaroglu intră în turul doi. Niciunul nu a obținut peste 50% din voturi

Data actualizării: Data publicării:
Un cuplu se plimbă pe lângă posterele candidaților la alegerile prezidențiale din Turcia, în Istanbul, pe 12 mai 2023.
Turul doi al alegerilor va avea loc pe 28 mai. Foto: Profimedia Images

Recep Tayyip Erdogan și Kemal Kilicdaroglu vor intra în turul doi al alegerilor prezidențiale dat fiind că niciunul dintre candidați nu a obținut peste 50 la sută din voturi, a arătat numărătoarea finală, potrivit CNN.

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 28 mai.

Șeful Consiliul Electoral Suprem din Turcia, Ahmet Yener, a spus că rezultatele preliminare au indicat că preşedintele în exerciţiu, Recep Tayyip Erdogan, a obţinut 49,51% din voturi în primul tur, iar principalul său contracandidat, Kemal Kilicdaroglu, 44,88%.

Fiecare candidat a căutat să-și mobilizeze alegătorii, luni dimineață. Erdogan a spus că este în fața rivalului său și se aștepta la victoria din primul tur.

"Suntem deja înaintea celui mai avansat rival cu 2,6 milioane de voturi. Ne așteptăm ca acest avans să crească până la anunțarea rezultatelor oficiale", a spus președintele în funcție.

Erdogan a pierdut mult din intenția de vot în ultimele luni. Acesta a fost criticat pentru neglijența în administrație care a dus la numărul mare de victime în cutremurele din 6 februarie.

De asemenea, acestuia i s-a imputat relația apropiată cu Vladimir Putin.

Kilicdaroglu, care conduce o coaliție formată din șase partide de opoziție, a promis în campanie să lase în urmă abordarea islamistă a lui Erdogan și să ducă Turcia în direcția secularismului, precum și pe calea prosperității economice.

Acesta s-a încrezător în victorie, în eventualitatea unui tur doi al alegerilor.

"Dacă națiunea vrea un al doilea tur, îl acceptăm cu bucurie. Vom câștiga cu siguranță turul doi. Toată lumea va vedea acest lucru", a spus el.

Sinan Ogan, candidatul naţionalist care a ieșit pe locul trei în alegeri, a declarat că își va îndemna alegătorii să voteze în turul doi cu Kemal Kilicdaroglu, însă numai dacă acesta își va lua angajamentul să nu ofere concesii partidului pro-kurd.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Asociație de proprietari fără președinte. Ce spune legea despre situație
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ordinul prin care Stadionul Dinamo își schimbă numele în „Arena Mircea Lucescu”. Predoiu: „Este un model”
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...