Explozie în Antwerp. Mai multe case au fost distruse, iar câteva persoane ar fi prinse sub dărâmături - VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
belgia

Mai multe case au fost distruse în urma unei explozii produse la periferia oraşului belgian Antwerp, au informat serviciile belgiene de securitate, informează MEDIAFAX.

Explozia s-a produs în zona Wilrijk din oraş. Forţele de intervenţie au salvat trei persoane, însă potrivit autorităţilor unele persoane ar mai putea fi încă blocate, iar pompierii continuă să intervină la faţa locului în număr mare, potrivit De Morgen.

În urma exploziei, ferestrele și ușile imobilelor din zonă au fost smulse, iar multe fațade și uși de garaje au fost afectate de suflul exploziei.

Poliția efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cauzele exploziei.

Potrivit locuitorilor din zonă, în casa în care s-a produs explozia se efectuau lucrări, însă această informație nu a fost încă confirmată de poliție. 

Cauza producerii exploziei nu este momentan cunoscută.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri