Japonezii din Tokyo au găsit anul trecut pe stradă 3,99 miliarde de yeni și i-au predat poliției. Ce se întâmplă cu banii

Data publicării:
bancnote de yeni japonezi pe o masa
Japonezii din Tokyo au găsit anul trecut pe stradă 3,99 miliarde de yeni și i-au predat poliției. Foto: Profimedia

Cetăţenii din Tokyo au predat poliţiei anul trecut o sumă record de 3,99 miliarde de yeni (28,4 milioane de euro), o medie de peste 76.000 euro pe zi. Este vorba despre bani pierduți sau uitați de alți japonezi, relatează The Guardian.

Agenția națională de poliție a Japoniei a declarat că suma a crescut cu 600 de milioane de yeni față de anul precedent și a depășit recordul anterior, de 3,84 de miliarde de yeni, declarat la secțiile de poliție din capitală în 2019.

Biroul de obiecte pierdute al departamentului de poliție a declarat că a returnat aproape 3 miliarde de yeni, în timp ce 480 de milioane de yeni au fost dați celor care au găsit banii și, în loc să-i bage în buzunar, au decis să-i predea poliției.

În total, 3,43 milioane de bunuri pierdute au fost predate poliției în 2022. Cele mai multe au fost permisele de conducere și alte acte de identitate– 730.000 de articole – urmate de 390.000 de carduri de transport public.

De asemenea, au fost găsite și predate poliției aproximativ 300.000 de mănuși și alte articole de îmbrăcăminte și un număr similar de portofele.

Conform legii japoneze, oricine găsește bani pe stradă trebuie să îi predea poliției, dar poate pretinde o recompensă între 5% și 20%, dacă suma este recuperată de proprietar.

În cazul în care banii nu a fost revendicați după trei luni, întreaga sumă merge la cel care a găsit-o. Dacă nici acesta nu vine să ia banii în următoarele două luni, sumele devin proprietatea administrației locale.

Poliția a atribuit creșterea numărului de bani găsiți pe seama faptului că pandemia de coronavirus se apropie de sfârșit.
„Ar putea fi rezultatul creșterii numărului de oameni din jur, după ce măsurile de control la frontieră au fost relaxate, iar activitățile socio-economice au fost reluate”, a declarat un oficial local pentru ziarul Mainichi Shimbun.

Departamentul de poliție din Tokyo a îndemnat publicul să fie deosebit de atent în timpul sezonului florilor de cireș, când grupuri de colegi și prieteni sărbătoresc apariția florilor cu picnicuri și, un factor frecvent în pierderea bunurilor, cu cantități mari de alcool.

Cu toate acestea, nu toată lumea crede că onestitatea este cea mai bună politică. Poliția din nordul insulei Hokkaido încearcă să-l găsească pe proprietarul a 10 milioane de yeni găsiți de un angajat de la firma de salubritate din orașul Sapporo, la sfârșitul lunii ianuarie. Treisprezece persoane au spus că banii sunt ai lor de când poliția a anunțat descoperirea, luna trecută. Unul a susținut că banii „au dispărut” dintr-o geantă în timp ce făcea livrări, în timp ce altul a spus că părinții săi i-au aruncat din greșeală, potrivit Japan Times.

Poliția are termen până la sfârșitul lunii aprilie să stabilească cine dintre reclamanți spune adevărul. Dacă niciunul nu este adevăratul proprietar, banii vor deveni proprietatea guvernului local din Sapporo, pentru că au fost găsiți de un angajat al serviciului public.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri