Kevin McCarthy demisionează din Congresul SUA, la 2 luni după ce a fost demis de la șefia Camerei Reprezentanților

Data publicării:
Fostul președinte al Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy
Fostul președinte al Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy, demisionează din Congres. Foto: Profimedia

Fostul președinte al Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy, demisionează din Congres și va pleca la sfârșitul acestui an din legislativul american, relatează CNN. McCarthy a făcut anunțul într-un articol de opinie în Wall Street Journal. Decizia vine la două luni după demiterea sa, un fapt fără precedent în Congresul SUA.

Decizia lui McCarthy va restrânge și mai mult majoritatea deja fragilă a Partidului Republican în Camera Reprezentanților, după ce săptămâna trecută fostul congresmen George Santos a fost expulzat.

McCarthy, care a fost în Congres timp de 17 ani și a petrecut o mare parte din acest timp la conducerea Camerei, și-a prezentat realizările în editorialul pentru WSJ și a spus clar că nu regretă ceea ce a făcut în mandatul său. McCarthy, care a trecut prin 15 runde de alegeri pentru a câștiga președinția Camerei Reprezentanților în ianuarie, a fost înlăturat din funcție după doar nouă luni, după ce i-a înfuriat pe republiccanii radicali, pentru că a trecut un buget temporar cu sprijinul democraților.

„Indiferent de șanse sau costuri personale, am făcut ceea ce trebuia. Acest lucru poate părea demodat în Washington în zilele noastre, dar obținerea de rezultate pentru poporul american este încă sărbătorită în toată țara”, a scris el.

Republicanii din Cameră intenționează să-l sărbătorească pe McCarthy printr-o petrecere, săptămâna viitoare. Petrecerea a fost planificată înainte de anunțul public al lui McCarthy, dar republicanii anticipau că acesta va demisioa și doreau să organizeze o petrecere pentru a-i mulțumi lui McCarthy, a declarat pentru CNN o sursă implicată în planificare.

McCarthy părăsește Congresul după ce și-a făcut câțiva dușmani în rândul republicanilor din Cameră. Reprezentantul din Florida Matt Gaetz s-a grăbit posteze„McLeavin” (un joc de cuvinte între numele lui McCarthy și plecare) și să promoveze un clip de 13 minute lansat anterior, privind înlăturarea lui McCarthy.

Și McCarthy a publicat propriul clip în care își motivează decizia de a demisiona.

A venit timpul să-mi urmez pasiunile într-o nouă arenă. Deși voi părăsi Camera Reprezentanților la sfârșitul acestui an, nu voi renunța niciodată, niciodată, să lupt pentru această țară pe care o iubesc atât de mult”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri