Un bărbat din Rafah și-a pierdut 11 membri ai familiei, printre care toți cei patru copii, în timpul unui atac israelian din 20 octombrie, scrie BBC, care relatează povestea lui Khalil Khader. În noaptea atacului, el era la spital, unde lucrează ca informatician.
În timp ce urcă peste mormanele de moloz din ceea ce acum câteva zile era casa lui, Khalil Khader vede pijamalele zdrențuite ale fiicei lui, Rosa, în vârstă de 18 luni. Acum, bărbatul își mai vede fiica doar în filmările din telefon. Într-unul dintre videoclipuri, Rosa poartă aceleași pijamale albastre și dansează în cerc alături de doi veri mai mari.
Khalil are 36 de ani și lucrează ca inginer IT la spitalul Al-Najjar din Rafah. Avea patru copii: Ibrahim, în vârstă de nouă ani; Amal, în vârstă de cinci ani; Kinan de doi ani și jumătate, și Rosa ultima născută.
Khalil pășește cu grijă peste dărâmături. Casa este la doar câteva minute de mers pe jos de spital. Acum acolo mai e doar un morman de zidărie și metal, obiecte de uz casnic și câteva jucării pentru copii. O tobă mică. Un pian de jucărie.
În noaptea în care a lovit racheta - 20 octombrie - Khalil lucra la spital.
„A fost o explozie masivă”, i-a spus el unuia dintre reporterii BBC în Gaza. „Vecinii mei veneau la spital. Așa că am întrebat: „Unde a fost bombardamentul?” Și mi-au spus: „A fost în jurul casei tale”. Am fugit acolo ca să văd dacă familia mea a pățit ceva. Am încercat să sun, dar nimeni nu răspundea. Și după cum puteți vedea... toată casa a fost bombardată."
Unsprezece membri ai familiei sale au fost uciși. Printre ei, cei patru copii, cele două surori ale lui, tatăl său în vârstă de 70 de ani, fratele și cumnata lui și cele două fiice ale lor. Soția lui a fost grav rănită și acum este tratată pentru arsuri.
„Îmi amintesc că în războiul din 2014, soția mea era însărcinată”, își amintește Khalil „și vecinii noștri au fost bombardați. Era în luna a șaptea și aproape că a căzut pe scări de la explozie. Și mă gândeam, cum pot să aduc copiii în această viață?". Dar a sperat că ei vor avea totuși o viață mai bună. „Am avut un vis pentru fiecare dintre copiii mei. Ibrahim era primul la școală și am visat să-l văd medic într-o zi. Amal era foarte creativă, îi plăcea să deseneze. Îmi arăta desenele ei, iar uneori desenam cu ea. Kinan era foarte jucăuș – toată lumea îl iubea. Și obișnuia să aibă grijă de sora lui mai mică. Era mereu acolo să o protejeze pe Rosa și spunea: „Nu o atinge, e a mea!”. Și acum au dispărut cu toții.”
Khalil încă mai caută cadavrul surorii sale sub dărâmături. Și trebuie să-și întrețină soția în spital. Copiii lui nu mai sunt.
Editor : G.M.
