Kievul speră ca SUA să livreze rachetele balistice tactice ATACMS cu o rază de acțiune de 300 de kilometri, concepute pentru HIMARS

Data publicării:
ATACMS lansare
Modele noi de rachete ATACMS, lansate de sistemele Himars, au o rază de 300 de kilometri. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Joe Biden este pe punctul de a lua o decizie cu privire la livrarea rachetelor ATACMS (Army Tactical Missile System) către Kiev, relatează Financial Times. Kievul speră ca această decizie să fie luată curând, astfel încât contraofensiva să progreseze. ATACMS sunt rachete balistice tactice cu o rază de acţiune de 300 de kilometri, concepute pentru lansatoarele de rachete M270 (Multiple Launch Rocket System) şi pentru sistemul M142 HIMARS. Aproximativ 3.700 de astfel de rachete au fost produse până în 2007.

"Nimic nu a fost exclus. Nu am luat o decizie de a anunţa noi capacităţi, dar poziţia noastră a fost întotdeauna că vom oferi Ucrainei capacităţile care îi vor permite să aibă succes pe câmpul de luptă", a declarat Jon Finer, consilier adjunct pentru securitate naţională, în timpul zborului lui Joe Biden de la New Delhi spre Vietnam, potrivit news.ro.

Sâmbătă, la ABC News, un oficial american a confirmat că o decizie ar putea fi luată în curând.

La rândul său, Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat pentru Financial Times că este convins că SUA vor fi de acord să trimită ATACMS.

"Da, discutăm despre asta . În fiecare convorbire cu Jake Sullivan (consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe - n.r.) apare această întrebare. Ei înţeleg că sunt foarte necesare. Cred că se va ajunge la un acord şi asta foarte, foarte curând", a spus Iermak.

Marea Britanie şi Franţa au furnizat deja rachete Storm Shadow şi Scalp cu o rază de acţiune de aproximativ 250 km.

Miercuri, Antony Blinken, secretarul de stat american, s-a deplasat la Kiev pentru a se întâlni cu Dmytro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei. La conferinţa de presă comună, Kuleba a declarat că au avut o "discuţie substanţială" despre ATACMS. "Sunt foarte fericit că această opţiune este încă deschisă", a spus Kuleba.

Biden s-a confruntat cu presiuni tot mai mari din partea ambelor părţi ale spectrului politic din Congresul SUA pentru a aproba transferul rachetelor cu rază lungă de acţiune către Kiev.

"Ucraina are nevoie imediat de F-16 cu piloţi bine pregătiţi şi de artilerie cu rază de acţiune mai lungă, precum ATACMS, pentru a capitaliza câştigurile constante ale contraofensivei ucrainene", a declarat Richard Blumenthal, senator democrat reprezentând Connecticut.

"Este posibil să fie lentă şi dificilă (contraofensiva), ceea ce ştiam că va fi, dar este un progres solid, constant, cu o perspectivă reală de progres semnificativ. Acesta este un moment crucial", a mai spus Blumenthal.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...