Lukașenko, indignat că elevii nu pot fi trimiși la cules cartofi. „Cu ce exemplu ne vom creşte copiii?”

Data publicării:
Lukașenko
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat sâmbătă o lege care interzice mass-media „neprietenoasă" din ţări străine în Belarus. Foto: Profimedia Images

Preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a lansat luni un apel la mobilizarea elevilor pentru recolta de cartofi, susținând că va fi un „bun antrenament fizic” pentru ei şi o „mulţumire” pentru părinţii lor.

Principal aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, fost director al unei ferme de stat sovietice care, din 1994, conduce ţara cu o mână de fier, este cunoscut pentru derapajele sale verbale şi propunerile radicale.

El s-a arătat indignat, în cursul unei şedinţe de guvern, că este interzisă în şcolile din Belarus „mobilizarea elevilor pentru recoltarea de mere sau cartofi”, descriind această stare de fapt drept o „sălbăticie”, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Cu ce exemplu ne vom creşte atunci şcolarii, copiii?”, a întrebat el, referindu-se la această practică care exista pe vremea URSS.

„Se spune că este exploatare. Dar ce exploatare poate fi dacă este vorba despre o persoană care merge la muncă cinci sau şase ore? Va fi o mulţumire pentru părinţi şi un bun antrenament fizic pentru copii”, a continuat el, adăugând că aceasta că va „uni oamenii”.

În 2020, Aleksandr Lukaşenko a recomandat sauna, un pahar de vodcă pe zi şi munca la câmp, pe tractor, ca remedii eficiente împotriva coronavirusului.

Aliat al Moscovei şi învecinat cu Ucraina, Belarusul nu participă direct la ofensiva rusă, dar în februarie şi-a pus teritoriul la dispoziţia forţelor ruse, care l-au folosit ca bază pentru atacul lor iniţial împotriva Kievului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri