Luptători ruși pro-Ucraina duc bătălii grele cu armata rusă pe teritoriu rus, la Kursk și Belgorod. Cel puțin doi oameni au murit

Data publicării:
tanc distrus în mijlocul unui drum
Imagine publicată de ministerul rus al apărării, cu un vehicul al forțelor anti-rusești în apropiere de Belgorod. Rușii susțin că au „lichidat” partizanii care-i atacă. Foto: Profimedia Images

Lupte intense erau în desfăşurare, joi, în regiunea rusească Kursk între forţele armate ruse şi combatanţi ruși pro-Ucraina, în timp ce un nou val de atacuri cu drone a vizat regiunea vecină Belgorod, cauzând moartea a cel puţin două persoane, au anunţat autorităţile ruse, citate de agenții internaționale.

Aceste incursiuni armate şi raiduri aeriene s-au multiplicat în ultimele zile şi vin înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia, în cadrul cărora dictatorul Putin se pregătește să-și acorde un nou „mandat”.

Garda naţională rusă, Rosgvardia, a afirmat că, alături de poliţia de frontieră şi de armată, a „contracarat un atac al unor grupuri de diversiune inamice în apropiere de localitatea Tiotkino, din regiunea Kursk”.

Atacurile contra acestui sat frontalier desfăşurate de unităţi venind dinspre Ucraina, formate din ruşi anti-Kremlin, au avut loc deja, marţi. Regimul a anunţat că a respins atacurile şi i-a „lichidat” pe autori. La rândul său, „Legiunea Libertatea Rusiei”, una dintre grupările aflate la originea precedentelor incursiuni militare, i-a avertizat pe localnici să părăsească zona.

Într-un nou mesaj, joi, acest grup a jurat să „elibereze regiunile rusești” Belgorod şi Kursk de regimul lui Vladimir Putin şi le-a cerut guvernatorilor „să ordone evacuarea imediată a civililor” din aceste teritorii.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri