Sari la conținut

MAE, îngrijorat de retorica Budapestei. Reacţie la declaraţiile şefului de cabinet al lui Orban

Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă dezamăgirea faţă de constanta atitudine de provocare a oficialilor ungari faţă de autorităţile române, faţă de poporul român şi faţă de istoria sa şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de retorica autorităţilor de la Budapesta care lansează în spaţiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării ordinea juridică clădită în Europa după războaiele mondiale, a declarat, într-un răspuns la solicitarea News.ro, purtătorul de cuvânt al MAE, Paul Ciocoiu.

Recent, Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a afirmat, cu ocazia unei ceremonii dedicate Trianonului, că Ungaria aşteaptă scuze, inclusiv din partea preşedintelui României, pentru „nedreptatea” de la Trianon, care este un păcat al Europei şi o ruşine a întregii lumi occidentale.

”Suntem familiarizaţi cu declaraţiile recente ale şefului Oficiului Primului ministru ungar, ca de altfel şi ale altor înalţi oficiali ungari, ocazionate de ziua de 4 iunie, data semnării, în 1920, a Tratatului de pace de la Trianon. Regretăm aceste declaraţii şi ne manifestăm dezamăgirea faţă de constanta atitudine de provocare a oficialilor ungari faţă de autorităţile române, faţă de poporul român şi faţă de istoria sa”, a explicat Paul Ciocoiu, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al MAE român completează: ”Ne exprimăm, în egală măsură, îngrijorarea faţă de retorica autorităţilor de la Budapesta care lansează în spaţiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării ordinea juridică clădită în Europa ulterior războaielor mondiale, garanţie a stabilităţii şi securităţii în plan regional”.

El a precizat că autorităţile române, şi în mod deosebit ministrul afacerilor externe prin implicarea sa personală, au exprimat constant, în dialogul cu Budapesta, dorinţă de deschidere şi de cooperare, lucrând pentru valorificarea, la potenţialul său superior, a parteneriatului strategic dintre cele două state şi construind pe baza fundamentului juridic reprezentat de Tratatul politic de bază, semnat în 1996, sub primul mandat de ministru al afacerilor externe al lui Meleşcanu.

”Vizita la Budapesta a ministrului Meleşcanu, prima vizită bilaterală efectuată de domnia sa de la preluarea, în 2017, a portofoliului de afaceri externe, şi participarea, în premieră pentru un ministru de externe român, la Reuniunea anuală a diplomaţiei ungare sunt grăitoare pentru abordarea constructivă asumată de partea română în relaţia cu Ungaria”, mai spune Ciocoiu.

Purtătorul de cuvânt al MAE subliniază că esenţa bunei vecinătăţi stă tocmai în respectul reciproc, în dialog, în capacitarea canalelor diplomatice pentru discutarea oricăror aspecte de sensibilitate din relaţiile interstatale, elemente asupra cărora partea română a insistat constant în dialogul cu partea ungară.

”Istoria este de resortul istoricilor, existând în planul cooperării academice bilaterale mecanisme pentru abordarea chestiunilor de această natură în dorinţa identificării unor abordări reformatoare, conciliante. Refuzul autorităţilor de la Budapesta pentru calea dialogului şi preferinţa pentru declaraţiile publice unilaterale, provocatoare, nu pot fi decât criticate, nefiind în măsură să contribuie la consolidarea încrederii reciproce şi nici la întărirea climatului de toleranţă la nivelul celor două societăţi”, subliniază Paul Ciocoiu.

Etichete: Romania , ungaria , Bucuresti , MAE , ministerul afacerilor externe , declaratii oficiali unguri , tratatul de la trianon , janos lazar , relatia bilaterala romania ungaria , budapestaî

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale