Sari la conținut
News Alert

Autopsia fotomodelului de 14 ani care a murit de epuizare indică posibilitatea ca adolescenta să fi fost ucisă

Autopsia adolescentei din Rusia care a murit luna trecută în China, din cauza epuizării, arată că tânăra avea în organism substanțe otrăvitoare, lucru care ar putea indica faptul că moartea ei nu a fost una accidentală, relatează revista Life.

Vlada Dziuba avea doar 14 ani și a început să se simtă rău în timpul Săptămânii Modei din Shanghai. La scurt timp, tânăra a murit, după o prezentare de bijuterii care a durat aproape 13 ore.

Însă autopsia adolescentei arată că aceasta avea în corp o substanță toxică, a cărei proveniențe nu a putut fi stabilită. „Vlada ar fi putut fi mușcată de o insectă veninoasă, ar fi putut mânca ceva sau poate să fi fost otrăvită intenționat”, scrie Life, care citează surse din interiorul anchetei.

Natura substanței nu a fost încă identificată și va fi nevoie de teste suplimentare pentru a concluziona ce anume a omorât-o pe tânără. În orice caz, pare să nu fi fost vorba despre o simplă infecție care a escaladat în septicemie.

Spitalul din China unde a fost internată Vlada a publicat un raport în care se arată că aceasta a murit din cauza unei meningite exacerbate de  septicemie, având mai multe organe interne afectate, insuficiență și disfuncție renală.

Rusoaica Vlada Dziuba visa să devină un supermodel cunoscut și renunțase la școală pentru un contract de modelling, pe trei luni. Adolescenta a ajuns la o prezentare de bijuterii în China, însă după 13 ore de ședințe foto și defilări, fata i-a spus la telefon mamei sale că este epuizată, apoi a leșinat și a intrat în comă. Două zile mai târziu, tânăra s-a stins din viață.

Pe aceeași temă