Barack Obama cere la Berlin reducerea arsenalelor nucleare deținute de SUA și Rusia

Data publicării:
BARACK OBAMA 5490506-AFP Mediafax Foto-MANDEL NGAN-3

Atât timp cât armele nucleare există, nu suntem cu adevărat în siguranță”, a subliniat el.

Obama a propus o reducere cu o treime a armelor cu capacitate nucleară deținute de SUA și Rusia, ceea ce ar face ca numărul total al acestora să ajungă pentru fiecare țară la 1.000-1.100. În prezent, noul tratat START stipulează o limită de 1.550. 

Președintele nu a propus un termen pentru a se ajunge la acest obiectiv. 

Discursul lui Obama s-a concentrat pe istoria tumultoasă a Germaniei și Berlinului și i-a omagiat pe cetățenii germani, care „au ales între a fi definiți de un zid și a-l dărâma”. 

El a încercat să pledeze o cauză, anume că la 23 de ani de la căderea Zidului și în condițiile în care amenințarea unui război nuclear s-a disipat, tipul de activism din perioada Războiului Rece trebuie aplicat în fața amenințărilor actuale, de genul schimbarea climatică, lupta împotriva terorismului și propagarea valorilor democratice dincolo de SUA și Europa. 

Liderul american a părut relaxat pe parcursul discursului. La un moment dat președintele și-a dat jos jacheta și a spus mulțimii, care stătea sub soarele arzător: „Putem fi informali între prieteni”. De asemenea, a făcut trimitere la celebrul discurs rostit de John F. Kennedy „Ich bin ein Berliner”.

La puțin timp după discurs, consilierul pe politică externă al președintelui rus a spus că, pentru ca planurile lui Obama să devină realitate în domeniul armamentului nuclear, și alte state cu arsenal nuclear trebuie să-și reducă stocurile. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri