Ce ar însemna Regatul Unit al Marii Britanii fără Scoţia

Data publicării:
marea britanie geanta mfax crop-1

Unde este Scoţia, până la urmă? Scoţia se află în vârful insulei Marii Britanii, acea pălărie nebună purtată de trolul bărbos care pare că priveşte spre vest, către Irlanda, şi râde. În 2012, premierul Marii Britanii, David Cameron, a fost în sfârşit de acord cu referendumul. A spus: "Acest Regat Unit nu poate reţine o ţară în interiorul său fără acordul acesteia". Ce a vrut să spună, de fapt, este că permite acest lucru doar pentru că este sortit eşecului. Printre cei care sunt de acord cu independenţa se numără Alex Salmond şi SNP, Partidul Ecologist Scoţian, Partidul Socialist Scoţian şi, posibil, Rupert Murdoch, sir Sean Connery şi formaţia The Proclaimers.

Printre cei care sunt împotrivă se numără toate cele trei partide politice, autoarea cărţii "Harry Potter", J.K. Rowling, Susan Boyle şi unul dintre Doctor Who. Să nu mai vorbim despre majoritatea oamenilor din restul Regatului Unit, care nu se pun însă pentru că nu au drept de vot.

Printre cei care se abţin se află Andy Murray, Billy Connolly şi Regina. Adevărata întrebare este "Îi va fi mai bine Scoţiei ca ţară independentă?" şi răspunsul adevărat este "Nimeni nu ştie. Pentru că este viitorul".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...