Creierul uman ar putea îmbătrâni cu 10 ani din cauza COVID-19. Rezultatele îngrijorătoare ale unui studiu

Data publicării:
covid creier
Efectele COVID-19 asupra creierului Foto: Getty Images

Persoanele care se recuperează după COVID-19 pot suferi efecte semnificative asupra funcției creierului, cele mai grave cazuri de infecție fiind asociate cu un declin mental echivalent cu îmbătrânirea creierului cu 10 ani, avertizează cercetătorii, potrivit Reuters.

Un studiu la care au participat peste 84.000 de persoane, condus de Adam Hampshire, medic la Imperial College London, a constatat efecte îngrijorătoare ale coronavirusului asupra creierului uman. Astfel, la pacienţii cu forme severe de COVID-19, infecţia poate provoca un deficit cognitiv semnificativ timp de câteva luni.

Analizele noastre se aliniază opiniei potrivit căreia există consecinţe cognitive cronice ale COVID-19”, au scris cercetătorii într-un raport. „Oamenii care şi-au revenit, inclusiv cei care nu mai manifestă simptome, au prezentat deficite cognitive semnificative”.

Testele cognitive măsoară cât de bine îndeplineşte creierul anumite sarcini, spre exemplu amintirea cuvintelor sau îmbinarea pieselor de puzzle. Astfel de teste sunt utilizate pe scară largă pentru a evalua performanţele cerebrale la persoane care suferă de boli precum Alzheimer şi îi pot ajuta pe medici să monitorizeze tulburările temporare de la nivelul encefalului.

Citește și: Care sunt simptomele “ceții” din creier pe care le au unii pacienți de COVID. Vlad Ciurea: Nu forțați creierul cu medicamente

Echipa condusă de Hampshire a analizat rezultatele obţinute de 84.285 de persoane, în urma rezolvării testului numit „Great British Intelligence Test”. Constatările, care nu au fost încă revizuite de alţi experţi, au fost publicate online pe site-ul MedRxiv.

Aceştia au remarcat un deficit cognitiv „de dimensiuni substanţiale”, mai ales în rândul pacienţilor internaţi în urma îmbolnăvirii de COVID-19. În cele mai grave cazuri se remarcă efecte echivalente „declinului mediu al performanţelor generale pe o perioadă de 10 ani, la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani.”

Oamenii de ştiinţă care nu au fost implicaţi direct în cercetare susţin, însă, că rezultatele studiului ar trebui analizate prudent şi că testele trebuie continuate pentru a obţine date concludente.

Funcţiile cognitive ale participanţilor nu au fost evaluate înainte de COVID-19, iar rezultatele nu reflectă recuperarea pe termen lung”, spune Joanna Wardlaw, profesor de neuroimagistică aplicată la Universitatea din Edinburgh. „Astfel, orice efect poate fi pe termen scurt”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...