De ce s-ar fi prăbușit avionul cu 113 oameni la bord. Descoperirea făcută de autorități, anul trecut

Data publicării:
avion prabusit
Foto: twitter/blakeley1990

Bilanțul celui mai grav accident aviatic din Cuba ultimilor 30 de ani a ajuns la 111 morți, după ce una dintre supraviețuitoare a murit la spital, luni dimineața. Tot luni, autoritatea aviației civile din Mexic a suspendat operațiunile companiei aeriene care deținea avionul prăbușit, un Boeing 737 vechi de 39 de ani, scrie BBC News.

Embed from Getty Images

Oficialii au declarat că Aerolineas Damojh se află acum în fața unor „verificări extraordinare”. Compania de tip charter împrumutase avionul companiei cubaneze de stat Cubana de Aviacion. Avionul fusese construit în 1979, iar un căpitan care pilotase aeronava în trecut spune că aceasta mai dispărea uneori de pe radar, în timp ce un alt pilot susține că inspecțiile de securitate erau făcute cu superficialitate și că avionul avea grave defecțiuni la sistemul electric, dar și la motoare. 

Directoratul General al Aviației Civile din Mexic a comunicat că autoritățile vor investiga acum dacă Aerolineas Damojh respecta normele internaționale de securitate a zborurilor și a dezvăluit că aceeași companie a mai fost supusă unor investigații în 2010, din cauza unui avion prăbușit în Puerto Vallarta, dar și în 2013, în urma unei plângeri depuse de un pilot.

De altfel, compania era supusă anual unor controale, tocmai din cauza îngrijorărilor privind securitatea aeronavelor sale. Cel mai recent control a avut loc în noiembrie 2017.

Șeful aviației civile din Guyana a declarat că avionul care s-a prăbușit avea intrarea interzisă în spațiul aerian al țării, după ce anul trecut autoritățile au descoperit că membrii echipajului supraîncărcau aeronava. Astfel, într-un caz, autoritățile au descoperit anul trecut abagaje înghesuite inclusiv în toaleta avionului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri