ONU adoptă în unanimitate noi sancțiuni împotriva Phenianului
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni în unanimitate o nouă rezoluție de sancțiuni împotriva Coreei de Nord, prevăzând în special limitarea aprovizionării sale cu petrol și gaze naturale, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Acest text reprezintă a opta serie de sancțiuni împotriva Phenianului și vizează să dea un răspuns Coreei de Nord pentru ultimul său test nuclear, din 3 septembrie.
Rezoluția a fost adoptată la inițiativa Statelor Unite, precizează AFP.
Coreea de Nord a avertizat luni Statele Unite că le vor provoca „cea mai mare dintre suferinţe şi dureri” în cazul în care americanii insistă ca ONU să înăsprească sancţiunile care-i sunt impuse în urma celui de-al şaselea test nuclear. Citiți detalii despre aceste amenințări aici.
Pe de altă parte, un raport ONU prezentat săptămâna trecută releva că Phenianul a găsit modalități pentru a ocoli sancțiunile impuse de comunitatea internațională. Cu cât se impun mai multe sancțiuni împotriva Coreei de Nord, cu atât aceasta caută noi modalități să le ocolească, în special prin efectuarea unor operațiuni de export prin intermediari din țări terțe, arăta documentul întocmit de experți ONU. Detalii, aici.
Citiți și:
Avertisment la nivel înalt: Omenirea trăiește cel mai periculos moment „la scara unei generații”
- Etichete:
- coreea de nord
- kim jong-un
- test nuclear
- unanimitate
- sanctiuni onu
- rezolutie onu impotriva coreea de nord
- sanctiuni coreea
- coreea de nord onu sanctiuni
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News