Pasagerii unei curse aeriene, revoltaţi de mirosul din avion

Data publicării:
pasageri in avion

Pasagerii unei companii aeriene indoneziene s-au revoltat din cauza mirosului înţepător degajat de un fruct de durian aflat în compartimentul de bagaje al aeronavei, echipajul fiind nevoit să debarce fructul, potrivit relatărilor apărute miercuri în presă şi preluate de dpa.

fruct durian

Pasagerii care s-au îmbarcat luni în cursa Sriwijaya Air din Bengkulu, pe insula Sumatra, către Jakarta au fost întâmpinaţi de un miros puternic. Unul dintre aceştia a avut curaj să discute situaţia cu echipajul, a relatat cotidianul Kompas.

„Mirosul devenise mai înţepător, iar în plus, aerul condiţionat nu era pornit, aşa că am chemat o însoţitoare de zbor care mi-a dat să completez un formular”, a scris pe Facebook Amir Zidane, un cântăreţ care se afla la bord.

Potrivit lui Zidane, un membru al echipajului i-a spus că mirosul va dispărea odată ce avionul va fi în aer.

„Aşa că am strigat la ceilalţi pasageri, 'Vreţi să zburaţi cu acest avion?', iar ei au răspuns 'Nu'”, a povestit acesta.

Pasagerii au forţat ieşirea din aeronavă, unii fiind pe punctul de a provoca o altercaţie cu echipajul. În cele din urmă, echipajul a cedat şi a debarcat bagajul cu probleme.

Managerul companiei Sriwijaya Air, Abdul Rahim, a declarat pentru Kompas, că fructul a fost ambalat corespunzător, potrivit procedurii, dar că, probabil, au rămas nişte resturi care au provocat mirosul din compartiment.

Directorul aeroportului din Bengkulu, Anies Wardhana, a spus că nu există nicio reglementare care să interzică companiilor aeriene să transporte fructe de durian în cală, dar că autorităţile sunt dispuse să revizuiască reglementările pentru confortul pasagerilor.

„Ministrul Transporturilor va reevalua reglementările în zilele care urmează”, a spus Wardhana, potrivit Kompas.

Durianul este un fruct popular în Asia de sud-est, dar mulţi spun că gustul său este aparte. Mirosul emanat de acest fruct a fost comparat cu cel de carne stricată sau de şosete transpirate.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri