Povestea încurcată a românului fost „Mister Germania” care a ajuns la închisoare pentru tentativă de omor. Ce suspectează autoritățile

Data publicării:
Adrian Ursache
FOTO: Profimedia

Sentinţa de condamnare la şapte ani de închisoare pentru Adrian Ursache, fost „Mister Germania”, găsit vinovat de tentativă de omor, este valabilă, au anunţat miercuri oficiali ai instanţei germane, relatează dpa, citată de Agerpres.

O instanţă federală din oraşul Halle a respins apelul fără a da explicaţii suplimentare.

Adrian Ursache, cetățean de origine română, a fost judecat în Germania și găsit vinovat de tentativă de omor anul trecut şi condamnat la şapte ani de închisoare.

Poliţia a încercat evacuarea lui din locuinţă pe 25 august 2016, după ce acesta a declarat că proprietatea lui este stat independent. Ursache a împuşcat un ofiţer de poliţie, care a decedat din cauza rănilor provocate.

Agenţia de informaţii interne din Germania crede că Ursache este membru al Mişcării extremiste ''Cetăţenii Reich-ului'', care nu recunoaşte statul german sau deciziile instanţei emise în numele său. Ursache neagă orice asociere în acest sens.

Mişcarea Reichsbuerger şi simpatizanţii săi - aproximativ 19.000 în toată ţara - consideră că legile din timpul Germaniei imperiale şi Germaniei naziste se aplică încă, la 75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri