Senatorii americani au ajuns la un acord pentru deblocarea crizei bugetare

Data publicării:
senat sua

 

Republicanii din Senat s-au reunit miercuri pentru aprobarea termenilor acordului negociat de liderul lor, Mitch McConnell, cu liderul majorităţii democrate, Harry Reid.

„Din câte am înţeles, au ajuns la un acord”, a indicat Kelly Ayotte, senator din New Hampshire.

Colegul său din Tennessee, Bob Corker, a confirmat acordul.

„Din câte ştiu, da”, a spus el, referitor la acordul care ar pune capăt blocajului politico-bugetar care durează de la 1 octombrie.

Acordul ar finanţa guvernul federal până pe 15 ianuarie, iar limita datoriilor ar fi prelungită până pe 7 februarie. Congresmenii ar trebui ca până pe 13 decembrie să pună la punct un buget pe termen lung.

Incertitudinile se menţin încă în privinţa traseului proiectului în Congres.

Cele două Camere trebuie să adopte proiectul în aceeaşi formă, acesta urmând apoi să fie trimis preşedintelui Barack Obama pentru promulgare.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui Camerei Reprezentanţilor a explicat că nu a fost luată nicio decizie privind momentul şi modalitatea în care Senatul va trimite acordul în Camera Reprezentanţilor, pentru votare.

Congresul ar trebui să aprobe prelungirea limitei de îndatorare a Statelor Unite înainte de ziua de joi, 17 octombrie, dată după care guvernul ar putea să nu mai poată face unele plăţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...