Operațiunea secretă desprinsă din filmele cu James Bond prin care Erdogan își pregătește terenul pentru a construi bombe nucleare

Data actualizării: Data publicării:
recep tayip erdogan khashoggi
Recep Tayyip Erdogan. Foto: tccb.tr

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, vrea mai mult decât să controleze o mare bucată din Siria. Erdogan spune că vrea să aibă bomba nucleară, scrie New York Times. 

În săptămânile care au dus la ordinul de intervenție militară în Siria pentru a curăța zona de kurzi, Erdogan și-a scuns ambiția. ”Unele țări au rachete nucleare. Dar Occidentul insistă că noi nu putem să avem. Asta, eu nu pot să accept”, a spus președintele Turciei la o ședință a partidului său, în luna septembrie. 

Cu Turcia aflată în conflict deschis cu aliații din NATO, după ce a pariat și a câțtigat intervenția în Siria fără să fie pedepsită pentru asta, amenințarea lui Erdogan are un nou înțeles. Dacă SUA nu au putut opri intervenția împotriva kurzilor, cum ar putea să îl oprească să construiască arme nucleare sau să urmeze calea Iranului în a-și pregăti tehnologia pentru arme nucleare? 

Turcia ar putea deveni prima țară membru al NATO care ar încălca Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, înarmându-se cu arma supremă. 

Turcia pregătește deja programul nuclear: își face depozite de uraniu și reactoare, și are legături misterioase cu cel mai faimos dealer de pe piața neagră - Abdul Qadeer Khan din Pakistan.

De asemenea, Turcia construiește primul mare reactor nuclear care să genereze electricitate, cu ajutorul Rusiei. Acest lucru ar putea genera îngrijorări, deoarece Erdogan nu a spus cum va rezolva problema deșeurilor nucleare, care ar putea fi folosite la o armă nucleară. 

Experții susțin că va dura câțiva ani până când Turcia va fabrica arma nucleară, cu excepția situației în care Erdogan va cumpăra una. 

Mai există un element în acest amestec atomic: prezența a aproximativ 50 de rachete nucleare americane, amplasate într-un buncăr în baza militară de la Incirlik. SUA nu au recunoscut niciodată existența acestora pe teritoriul Turciei, până săptămâna trecută, când Trump a declarat că rachetele nucleare de la Incirlik se află în siguranță. 

Dar nu toată lumea este atât de încrezătoare, pentru că baza militară aparține guvernului turc. Dacă relația cu Turcia se deteriorează, accesul americanilor în bază nu este garantat. 

Turcia a fost gazdă pentru armele nucleare americane timp de peste 60 de ani. De-a lungul timpului, oficialii americani și-au exprimat neliniștea legată de aceste arme, care au un rol strategic inexistent împotriva Rusiei, dar care au fost parte activă în strategia NATO de a ține în șah jucătorii regionali, și de a ține Turcia departe de nevoia de avea o bombă nucleară proprie. 

Când Erdogan a dejucat lovitura de stat în iulie 2016, administrația Obama a pus la cale în liniște un plan de criză privind extragerea rachetelor de la Incirlik. Dar acest lucru nu s-a concretizat niciodată, pe de o parte de teama că acest lucru ar duce la finalul alianței dintre SUA și Turcia, și pe de altă parte pentru că Erdogan ar fi avut o scuză să își construiască și el arme nucleare. 

Ceea ce pregătește de câțiva ani. ”Își construiesc expertiză nucleară de înaltă calitate”, susține Olli Heinonen, fost inspector șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. 

Turcia are depozite de uraniu - materia primă obligatorie - și în timp a manifestat un interes deosebit în a învăța metodele prin care se purifică uraniul și prin care acesta se transformă în plutoniu, cele două elemente necesare în fabricarea unei bombe atomice. 

Un oficial german din ministerul Apărării a scris într-un raport din 2015: Comunitatea de informații occidentală este de părere că Turcia lucrează simultan la un sistem de arme nucleare și la mijloacele de livrare a acestora. 

Capacitățile Turciei de a îmbogăți uraniul au fost evidențiate după anul 2000, când o anchetă internațională a descoperit că țara lui Erdogan este un hub industrial sub acoperire pentru piața neagră nucleară a traficantului Khan, unul dintre cei care au construit arsenalul Pakistanului. Omul de știință care operează în afara legii, a vândut echipament și design către Iran, Libia și Coreea de Nord. 

Cele mai importante au fost centrifugele, mașinile care se rotesc la viteze supersonice pentru a purifica uraniul care poate să alimenteze, în funcție de puritatea sa, reactoare sau bombe atomice. 

Un raport despre rețeaua lui Khan, realizat de Institutul pentru Studii Strategice, un think-tank de la Londra, companii turcești au ajutat la operațiunea secretă importând materiale din Europa, construind componente pentru centrifuge și livrându-le apoi către clienți. 

Nu se știe nici până acum dacă dealerul Khan a avut un alt client final. Dr. Ruhle, fostul oficial al ministerului apărării german, a spus că surse din serviciile de informații cred că Turcia ar deține un număr considerabil de centrifuge de origine necunoscută. Ideea că Ankara ar fi clientul final nu este de neglijat, dar nu există nicio dovadă publică a existenței acestor mașinării. 

(Editor A.D.)

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri