Polonia acuză Belarusul de "asalt organizat" asupra frontierelor sale. Patru cadavre, inclusiv al unei femei, descoperite la granită

Data publicării:
Soldații polonezi stau la granița cu Belarus pentru a-i ține pe loc pe refugiați.
Soldații polonezi stau la granița cu Belarus pentru a-i ține pe loc pe refugiați. Foto: Profimedia Images

Polonia acuză Belarusul de "asalt organizat" asupra frontierelor sale, după descoperirea la graniţă a patru cadavre, aparent refugiaţi care încercau să ajungă în Polonia, relatează Reuters. Printre trupurile neînsuflețite s-a aflat și cel al unei migrante din Irak, "târât" dinspre partea poloneză a graniței, potrivit spuselor unui responsabil al grănicerilor belaruşi. 

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat pentru agenţia poloneză de presă PAP că ţara sa nu se va lăsa intimidată.

După ce Bruxellesul, alături de multe alte puteri occidentale, a denunţat drept fraudate alegerile prezidenţiale organizate anul trecut în Belarus, încheiate cu victoria preşedintelui în funcţie din 1994, Aleksandr Lukaşenko, Minskul a adoptat o strategie vindicativă lăsând refugiaţi şi migranţi din ţări terţe să vină în Belarus pentru ca apoi să-i direcţioneze către state ale Uniunii Europene. În multe din statele afectate de această strategie, locuitorii nu mai vor refugiaţi, ceea ce obligă guvernele să ia măsuri pentru a pune capăt trecerilor de frontiere.

Premierul polonez, a cărui ţară este cea mai afectată de noua strategie belarusă, a mobilizat 500 de trupe plus echipamente la graniţa de est, ce face parte din graniţa de est a Uniunii.

Duminică, trei oameni au fost găsiţi fără viaţă pe teritoriul Poloniei, decesul survenind ca urmare a epuizării. Morawiecki s-a angajat că identităţile acestora vor fi stabilite. Pe de altă parte, autorităţile au reuşit să salveze un grup de opt oameni care se rătăciseră într-o zonă mlăştinoasă, însă de partea belarusă a graniţei o femeie a fost găsită moartă.

Şi în Polonia sunt voci care acuză deopotrivă autorităţile poloneze.

"Gărzile de frontieră poloneze îi trimit pe aceşti oameni înapoi spre graniţă şi în păduri, unde îşi pot găsi moartea", a acuzat pe Twitter un deputat din opoziţie, Franciszek Stercaewski, notează agenţia poloneză PAP, citată de Agerpres.

De curând Polonia a declarat stare de urgenţă la graniţă, ceea ce limitează accesul ziariştilor şi grupurilor de asistenţă.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri