Premierul britanic spune că „nu e practic” să ofere Ucrainei avioane de luptă: sunt „extrem de sofisticate”

Data publicării:
Rishi Sunak
Rishi Sunak, premierul Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Rishi Sunak consideră că „nu este practic” să ofere Ucrainei avioane de luptă britanice, dar promite să accelereze sprijinul pentru a permite „câştiguri decisive” împotriva invadatorilor ruşi.

Downing Street a precizat că instruirea trupelor ucrainene pentru folosirea avioanelor Typhoon şi F-35 „extrem de sofisticate” ar dura prea mult, dar că nu se opune ca aliaţii să îşi trimită propriile avioane.

După finalizarea unei analize, premierul a transmis cabinetului său marţi că un „blocaj prelungit” în războiul din Ucraina „va fi numai în beneficiul Rusiei” şi al preşedintelui acesteia, Vladimir Putin, conform Downing Street.

Rishi Sunak a spus că guvernul său trebuie să se folosească de „ocazie pentru a accelera sprijinul Marii Britanii” pentru a oferi Ucrainei „cea mai bună şansă de succes” şi să îi permită să „profite cât mai mult de oportunitatea dată de retragerea forţelor ruse”.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, împărtăşeşte estimările SUA conform cărora 180.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi în invazia care durează de aproape un an. Spre comparaţie, războiul din Afganistan, care a durat un deceniu, s-a soldat moartea a circa 15.000 de soldaţi sovietici.

Kremlinul a pierdut de asemenea două treimi din tancurile sale, a spus Wallace, conform relatării Downing Street despre şedinţa de guvern.

Un oficial din domeniul securităţii naţionale a spus că forţele ruse suferă din cauza lipsei de echipamente şi de muniţie şi se confruntă cu o „uzură semnificativă în rândul unora dintre cele mai cele mai pregătite forţe de luptă şi cei mai capabili ofiţeri”.

Alţi oficiali occidentali sunt mai precauţi cu estimările privind victimele, sugerând că ambele părţi au înregistrat peste 100.000 de persoane rănite sau ucise, ruşii având un procent mai mare de victime.

„Ruşii sunt cei care au atacat, ceea ce înseamnă că au înregistrat mai multe victime decât ucrainenii”, a declarat un oficial.

Premierul britanic a precizat că noua sa strategie va fi însoţită de „eforturi diplomatice mai mari şi de muncă de pregătire” cu Ucraina „privind reconstrucţia” odată ce conflictul se va fi încheiat.

Însă strategia nu include şi trimiterea avioanelor de luptă avansate pe care le cere Kievul, un subiect despre care biroul premierului a precizat că nu s-a discutat în guvern.

„Avioanele de luptă Typhoon şi F-35 ale Marii Britanii sunt extrem de sofisticate şi este nevoie de luni pentru a învăţa cum se pilotează. Aşadar, considerăm că nu este practic să trimitem aceste avioane Ucrainei”, a spus un purtător de cuvânt al lui Sunak.

El a precizat că durata lungă de instruire este principalul obstacol, şi nu refuzul de a oferi Ucrainei aceste arme letale, adăugând că nu exclude un sprijin pentru aliaţii care vor să livreze astfel de aparate de zbor.

Preşedintele american Joe Biden a spus luni că nu va transfera avioane de luptă, în ciuda solicitărilor Kievului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri