Preşedintele Biden, absent de la încoronare, l-a felicitat pe regele Charles în numele "îndelungatei prietenii" americano-britanice

Data publicării:
Președintele SUA Joe Biden participă la o reuniune la Casa Albă pe 5 mai 2023.
Preşedintele SUA Joe Biden nu a luat parte la ceremonia de încoronare a Regelui Charles. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden, care nu a fost prezent la ceremonia de încoronare de la Londra, i-a felicitat sâmbătă pe regele Charles al III-lea şi pe regina Camilla şi a salutat "îndelungata prietenie" dintre Statele Unite şi Marea Britanie.

"Prietenia îndelungată dintre Statele Unite şi Marea Britanie reprezintă o sursă de forţă pentru cele două popoare ale noastre", a afirmat preşedintele Biden pe contul său de Twitter, spunând că este "mândru" că soţia sa, Jill, reprezintă Statele Unite la ceremonia de încoronare de la Londra, informează Agerpres.

Niciun președinte american nu a mai asistat până acum la o încoronare a unui monarh al Marii Britanii.

Joe Biden a anunțat încă de acum câteva luni că nu va lua parte la festivități. Însă președintele american a spus că se va întâlni cu Charles al III-lea în luna iulie, cu ocazia unui summit NATO.

"Vom merge la o conferinţă NATO în Europa şi i-am spus că mă voi opri fie la plecare, fie la întoarcere, pentru a vorbi despre subiectul care îl interesează cel mai mult, mediul înconjurător", a declarat preşedintele american.

Charles şi soţia sa, Camilla, au fost încoronaţi rege şi regină ai Regatului Unit în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă la Westminster Abbey din Londra, oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby.

Regele Charles al III-lea a fost încoronat monarh al naţiunii, când arhiepiscopul de Canterbury i-a aşezat pe cap coroana somptuoasă din secolul al XVII-lea a Sfântului Edward. Charles este cel de-al 40-lea suveran care a fost încoronat la Westminster Abbey, unde au fost încoronaţi şi predecesorii săi începând din 1066.

Soţia regelui Charles al III-lea, Camilla, a primit coroana purtată de regina Mary, bunica reginei Elisabeta a II-a şi soţia regelui George al V-lea, în 1911. Coroana a fost împodobită însă cu noi pietre preţioase din colecţia regală.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...