Preşedintele Cehiei a căzut cu motocicleta. Petr Pavel este internat în spital

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele ceh Petr Pavel
Preşedintele ceh Petr Pavel are 62 de ani. Foto: Profimedia

Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK, potrivit News.ro. 

„Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă”, a declarat biroul lui Pavel pe platforma X. „Rănile nu sunt grave, dar vor necesita o scurtă perioadă de observaţie la spital”, a menţionat sursa citată.

Biroul a declarat că va oferi mai multe informaţii atunci când vor fi disponibile.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Vít Kolar, a declarat pentru Televiziunea Cehă (ČT) că Pavel va rămâne probabil în spital timp de câteva zile. Kolar a precizat că spitalizarea preşedintelui nu ar urma să aibă un impact semnificativ asupra programului său, având în vedere că urmează weekendul.

Poliţia a precizat că nu va deschide o anchetă, deoarece accidentul a avut loc pe un circuit sportiv închis. Potrivit Denik N, preşedintele a fost rănit pe un circuit închis în regiunea Boemia Centrală.

Pavel, în vârstă de 62 de ani, fost şef al armatei cehe şi oficial NATO la nivel înalt, a preluat anul trecut funcţia de preşedinte, dar şi-a păstrat hobby-ul de a merge pe motocicletă.

În vara anului trecut, a apărut un videoclip în care Pavel conducea o motocicletă fără cască. Ulterior, preşedintele şi-a cerut scuze şi a anunţat că va dona bani pentru a-i ajuta pe motocicliştii care au ajuns în scaun cu rotile din vina altcuiva.

Generalul în retragere este cunoscut pentru condiţia sa fizică bună. De exemplu, a făcut paraşutism în luna februarie a acestui an, şi îi place să facă drumeţii în timpul vizitelor sale în regiuni.

În aprilie, preşedintele a fost rănit la faţă în timpul unor tiruri în poligonul de tragere de la fabrica de armament cehă din Uherskobrod, în regiunea Zlín. Venit în vizită, el a suferit o plagă minoră în apropierea sprâncenelor în timp ce trăgea cu o armă lungă cu lunetă, dar rana nu a necesitat tratament medical la momentul respectiv.

Pavel a fost supus unui examen medical înainte de învestirea sa ca preşedinte şi apoi a publicat un raport privind starea sa de sănătate cu puţin timp înainte de a ajunge la Castelul Praga. Potrivit medicilor, examenul complet a arătat că este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini toate îndatoririle prezidenţiale fără excepţie.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță