Putin propune o femeie pentru postul de preşedintă a Curţii Supreme. Cine este Irina Podnosova

Data publicării:
Vladimir Putin
Dictatorul rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus-o, marţi, pe jurista Irina Podnosova pentru postul de preşedintă a Curţii Supreme, după decesul lui Viaceslav Lebedev, care a condus această instanţă începând din anul 1991, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Numirea are nevoie de aprobarea parlamentului, dar, fiind singurul candidat, presa oficială rusă dă ca sigură validarea Irinei Podnosova. În vârstă de 71 de ani, ea conduce în prezent secţia din cadrul Curţii Supreme însărcinată cu dosarele economice.

Fostul preşedinte al acestei instanţe, Viaceslav Lebedev, a decedat în februarie la vârsta de 81 de ani, iar preşedintele Putin a venit atunci la catafalcul său. Lebedev a fost ales de şase ori consecutiv în acest post, iar când a împlinit 70 de ani, vârsta maximă legală pentru a exercita funcţia de preşedinte al Curţii Supreme, Kremlinul a eliminat limita de vârstă pentru acesta şi adjuncţii săi.

La ora actuală patru femei ocupă posturi de mare răspundere în administraţia publică rusă, respectiv preşedinta Senatului, Valentina Matvienko, şefa Băncii Centrale, Elvira Nabiulina, postul de vicepremier responsabil cu afacerile sociale, Tatiana Golikova, şi şefa Comisiei Electorale Centrale, Ela Pamfílova.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri