Reuters: După Putin, nici Xi Jinping nu mai dă semne că vrea să participe la summitul G20. Premierul chinez ar putea merge în locul lui

Data publicării:
Președintele chinez Xi Jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va lipsi, cel mai probabil, de la summitul G20, care va avea loc săptămâna viitoare, în India. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va lipsi, cel mai probabil, de la summitul G20, care va avea loc săptămâna viitoare, în India, au declarat pentru Reuters surse din India şi China, care au informaţii pe această temă. De asemenea, premierul chinez ar putea merge în locul lui.

Doi oficiali indieni, un diplomat stabilit în China și un oficial care lucrează pentru guvernul unei alte țări G20 au declarat că se așteaptă ca premierul Li Qiang să reprezinte Beijingul la reuniunea din 9-10 septembrie de la New Delhi.

Purtătorii de cuvânt ai ministerelor de Externe indian și chinez nu au răspuns la solicitările de comentarii.

Summitul din India a fost văzut ca un loc în care Xi s-ar putea întâlni cu președintele american Joe Biden, care și-a confirmat participarea, în timp ce aceste două superputeri încearcă să stabilizeze relațiile deteriorate de o serie de tensiuni comerciale și geopolitice.

Xi s-a întâlnit ultima dată cu Biden în marja summitului G20 din Bali, Indonezia, în noiembrie, anul trecut.

Vladimir Putin nu va participa la summitul G20

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat deja că nu va călători la New Delhi și că îl va trimite, în schimb, pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

Un oficial guvernamental de rang înalt din țara gazdă, India, a declarat pentru Reuters că „premierul va veni, în locul lui Xi”.

În China, doi diplomați străini și un oficial guvernamental dintr-o altă țară G20 au declarat că Xi Jinping ar putea să nu meargă la summit.

Sursele din China, dintre care două au declarat că au fost informate de oficiali chinezi, au spus că nu cunosc motivul pentru absența sa.

Anticiparea unei întâlniri între Xi și Biden a fost alimentată de mai mulți înalți oficiali americani, care au vizitat Beijingul în ultimele luni.

Joe Biden și Xi Jinping s-ar putea întâlni în San Francisco

Un alt summit viitor, care ar putea fi ocazia pentru discuții față în față între cei doi lideri, este reuniunea liderilor din cadrul Cooperării Economice Asia-Pacific, care va avea loc la San Francisco, în perioada 12-18 noiembrie.

Xi, care și-a asigurat un al treilea mandat de lider fără precedent în luna octombrie a anului trecut, a făcut puține călătorii în străinătate de când China a renunțat brusc la controalele stricte la frontieră, cauzate de pandemie, în acest an.

Cu toate acestea, el a participat, săptămâna trecută, în Africa de Sud, la o reuniune a liderilor grupului BRICS al principalelor economii emergente - Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud.

Mai multe reuniuni ministeriale ale G20 din India înaintea summitului au fost controversate, deoarece Rusia și China s-au opus împreună declarațiilor comune care includeau paragrafe de condamnare a Moscovei pentru invazia sa în Ucraina de anul trecut.

Xi și premierul indian Narendra Modi au avut o conversație rară în marja reuniunii BRICS de la Johannesburg și au discutat despre reducerea tensiunilor în relația bilaterală, care s-a deteriorat după ciocnirile de-a lungul frontierei lor din Himalaya în 2020, soldate cu 24 de morți.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri