România, Bulgaria şi Turcia finalizează un acord pentru deminarea în comun a Mării Negre

Data publicării:
Mină marină descoperită în apropiere de Sulina.
Mină marină descoperită în apropiere de Sulina. Foto: Poliția de Frontieră

Bulgaria, România şi Turcia plănuiesc să încheie săptămâna viitoare un acord de cooperare pentru deminarea Mării Negre, a anunţat joi seară ministrul apărării bulgar Todor Tagarev, citat de EFE.

Războiul din Ucraina, început de Rusia, implică riscuri pentru teritoriul nostru, pentru securitatea transportului maritim”, a explicat Tagarev motivele care au dus la luni de negocieri pentru a ajunge la acest acord, potrivit Agerpres.

Pentru „reducerea la minimum a acestor riscuri”, forţele navale ale celor trei ţări de coastă vor participa la curăţarea minelor, a adăugat ministrul bulgar, citat de radioul public BNR.

Tagarev nu a oferit detalii despre termenii acordului sau despre data exactă a semnării acestuia.

În schimb, la Ankara, Ministerul Apărării turc a dezvăluit tot joi că, „în 10-11 ianuarie”, va fi semnat un acord cu România şi Bulgaria privind forţa comună între cele trei state membre NATO, cu ieşire la Marea Neagră, care are ca scop îndepărtarea minelor marine care ajung în apele teritoriale ale celor trei ţări.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță