Rusia intenționează să nu mai prelungească acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră. Putin: „Ne-au păcălit”

Data publicării:
Nave încărcate cu cereale din Ucraina.
Nave încărcate cu cereale din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Rusia intenţionează să nu mai prelungească acordul care a permis Ucrainei să-şi reia exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră după ce armata rusă a împiedicat folosirea acestora odată cu războiul pornit în februarie 2022, unul din motive fiind acela că nu a fost respectată componenta înţelegerii în care statele occidentale au promis ridicarea restricţiilor care îngreunează exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte, relatează agenţiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Reflectăm acum la retragerea din acest acord privind cerealele. Numeroase condiţii care trebuiau aplicate nu au fost respectate şi statele occidentale ne-au păcălit”, a afirmat Putin la o reuniune cu corespondenţi de război ruşi.

Mai mult, a adăugat preşedintele rus, Ucraina a folosit culoarele maritime securizate pentru a ataca cu drone nave ale flotei ruse în Marea Neagră. O navă rusă în Marea Neagră „a fost atacată cu o dronă ieri sau alaltăieri”, a exemplificat el, făcând probabil referire la un atac cu drone maritime despre care Moscova a anunţat că l-a dejucat duminică.

Obiectivul acordului, a amintit Putin, a fost de a ajuta ţările sărace care au nevoie de cereale. În realitate însă, a continuat el, cele mai mari importatoare de cereale ucrainene rămân ţările europene, care astfel oferă Kievului importante resurse financiare.

În aceste condiţii, Rusia urmează să discute viitorul acestui acord cu lideri ai ţărilor africane care vor vizita Moscova într-o tentativă de mediere în războiul ruso-ucrainean, iar Rusia este pregătită să livreze gratuit cereale ţărilor cele mai sărace, a mai precizat Putin.

Rusia a acuzat în mod repetat că, în acordul asupra exporturilor cerealelor ucrainene, nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevede înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Acordul, mediat de Turcia şi ONU, a fost prelungit ultima dată pentru încă două luni la sfârşitul lunii mai, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia, câştigate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Moscova a negat atunci că ar fi existat vreo legătură între aceste alegeri şi prelungirea acordului, în sensul că ar fi dorit astfel să-l ajute pe Erdogan, care a avut drept contracandidat în alegeri un politician pro-occidental.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până acum. Ce făcea în secret cu averea lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din Anatomia lui Grey s-a prăbușit brusc și a...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”