Rusia spune că n-a primit nicio propunere pentru o „încetare a focului de Crăciun”: Nu e pe ordinea de zi

Data publicării:
purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov vorbeste la telefon
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia

Rusia nu a primit nicio propunere privind o "încetare a focului de Crăciun" în Ucraina, a transmis Kremlinul miercuri dimineață, scrie Reuters.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Rusiei săptămâna aceasta să înceapă retragerea trupele până la Crăciun, ca prim pas către un acord de pace după aproape 10 luni de război.

Întrebat miercuri de reporteri dacă Moscova a primit propuneri pentru o "încetare a focului de Crăciun", purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: "Nu, nu s-au primit astfel de oferte de la nimeni. Acest subiect nu este pe ordinea de zi".

Cu o zi în urmă, Dmitri Peskov îi ceruse lui Volodimir Zelenski să recunoască "realitatea de pe teren" și îi transmisese că Ucraina trebuie să cedeze teritoriile a căror anexare e revendicată de Rusia. Acestea, înaintea oricăror negocieri diplomatice, a transmis Kremlinul. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri