Sentința primită de cuplul care și-a vândut fiul unor pedofili, pe internet

Data actualizării: Data publicării:
copil abuzat
Foto: Shutterstock

O femeie care şi-a vândut fiul unor pedofili, pe Darknet, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, a fost condamnată la 12 ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din sudul Germaniei, relatează BBC News, citat de News.ro. 

copil abuzat
Foto: Shutterstock

Un tribunal din Freiburg l-a condamnat la închisoare şi pe partenerul acesteia, tatăl vitreg al băiatului, la 12 ani de închisoare.

Băiatul avea vârsta de nouă ani atunci când a început pocesul, în iunie.

Berrin Taha, în vârstă de 48 de ani, şi Christian Lais, în vârstă de 39 de ani, sunt cetăţeni germani şi locuiesc la Staufen, lângă Freiburg.

Darknetul este o parte întunecată a Internetului, la care motoarele de căutare nu ajung. Tribunalul a condamnat, luni, la zece ani de închisoare, un spaniol, din cauza abuzării sexuale repetate a băiatului.

Cuplul a fost găsit vinovat de viol, agresiune sexuală gravă asupra unor copii, obligarea la prostituţie şi pornografie infantilă.

Potrivit unei înregistrări video a unor abuzuri sexuale la care a fost supus, băiatul era de asemenea umilit verbal şi înjurat şi era legat. Lais a fost condamnat, în afară de cei 12 ani de închisoare, la arest preventiv.

Băiatul locuieşte în prezent cu părinţi adoptivi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...