Tragediile din Marea Mediterană nu descurajează migranții. Aproape 100.000 de persoane au ajuns în Italia de la începutul anului

Data actualizării: Data publicării:
migranti pe mare
Potrivit unui sondaj recent realizat de Observatoire National de la Migration, 65% dintre tunisieni spun că sunt dispuși să părăsească țara cu orice preț, iar în rândul celor sub 30 de ani, procentul ajunge chiar și la 90%.

Peste 40 de migranți au murit în largul coastelor insulei italiene Lampedusa, când ambarcațiunea cu care călătoreau s-a răsturnat și s-a scufundat, au declarat cei patru supraviețuitori ai naufragiului. Însă aceasta este doar una dintre tragediile recente din Mediterana, pentru că în ultimele cinci zile au avut loc patru naufragii, în care au murit aproape 130 de persoane.

Cu toate acestea, oficialii italieni susțin că peste 93.000 de migranți au ajuns în țară în 2023, până la începutul lunii august, spre deosebire de 44.700, în aceeași perioadă a anului trecut. Iar cifra ar putea crește odată cu autoritarismul din Africa de Nord. În total, peste 1.800 de persoane au murit numai în acest an încercând să traverseze marea dintre Africa de Nord și Europa, relatează euronews.

Cei patru supraviețuitori - trei bărbați și o femeie din Coasta de Fildeș și Guineea - au spus autorităților italiene că au plecat din Tunisia joi, săptămâna trecută, cu 45 de persoane la bord, dintre care 3 copii.

Ei au mai precizat că ambarcațiunea de doar 7 metri a călătorit pe mare aproximativ 6 ore înainte de a fi răsturnată de un val mare. Potrivit acestora, doar 15 persoane aveau echipament de salvare și, cu toate acestea, s-au înecat.

Cei patru au declarat că au supraviețuit după ce au reușit să urce la bordul unei nave abandonate în mijlocul mării, probabil lăsată în urmă după ce a transportat alți migranți. Marți, ei au fost reperați de Frontex, departe de locul în care barca lor se răstrunase. Frontex a alertat autoritățile italiene, care, din păcate nu au putut găsi corpurile celor care s-au înecat.

Supraviețuitorii, încă în stare de șoc potrivit presei italiene, se află în Lampedusa, care găzduiește în prezent 1.500 de migranți, deși în realitate, adăpoturile destinate migranților ar putea acomoda doar 400 de persoane.

Neputință în fața migrației

Deși mulți vor fi transferați în curând, numărul migranților care au trecut prin cazarea de pe insulă de la începutul lunii iunie depășește peste 30 de mii de persoane.

Tragedia este doar cea mai recentă dintr-o lungă serie, iar autoritățile se dovedesc neputincioase în fața migrației ilegale.

Numai în ultimele cinci zile au avut loc patru naufragii pe ruta Tunisia-Italia, care au provocat moartea a aproximativ 131 de persoane. Între sâmbătă și luni, o ambarcațiune s-a răsturnat în largul coastei Sfax și alte două în apropiere de Lampedusa.

Cadavrele a 14 migranți au fost găsite de autorități, în timp ce 76 de migranți au rămas pierduți pe mare, considerați victime.

În apropiere de Lampedusa, autoritățile locale au salvat 43 de persoane din primul naufragiu și 57 din cel de-al doilea, dar condițiile meteo dificile au complicat operațiunea.

Insula siciliană fiind zguduită de Mistral, un vânt puternic, care probabil a contribuit la răsturnarea ambarcațiunilor pe mare. 

Tragediile sunt puse pe seama "indiferenței"

Probabil aceste incidente vor continue să se întâmple, în condițiile în care numărul migranților care încearcă să ajungă în Europa prin Marea Mediterană având drept destinație Italia a crescut de peste două ori în acest an, comparativ cu 2022.

În Italia, tragediile alimentează dezbaterea politică în jurul inițiativelor guvernului îndreptate contra migrației ilegale.

"Marea i-a ucis, dar mai mult decât atât, indiferența a fost cea care i-a ucis", a scris pe Twitter senatoarea italiană Raffaella Paita.

"Europa și guvernul nu ar trebui să întoarcă spatele acestor lucruri: avem datoria morală de a opri ceea ce este de fapt un masacru", a mai spus aceasta.

Luna trecută, Italia a finalizat un acord cu Tunisia - care acoperă și domenii precum tranziția verde, comerțul și investițiile - pentru a limita număril celor ce părăsesc țara nord-africană.

Însă mulți specialiști în politica tunisiană au condamnat acțiunile recente de reprimare a disidenței de către președintele tunisian Kais Saied, spunând că liderul țării se îndreaptă către autoritarism. 

Totodată, atacurile rasiste ale lui Saied împotriva africanilor subsaharieni din țară - pe care i-a acuzat că încearcă să schimbe componența demografică a Tunisiei - sunt considerate a sta la baza creșterii numărului de persoane dispuse să părăsească Tunisia.

Potrivit unui sondaj recent realizat de Observatoire National de la Migration, 65% dintre tunisieni spun că sunt dispuși să părăsească țara cu orice preț, iar în rândul celor sub 30 de ani, procentul ajunge chiar și la 90%.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri