Comisia Europeană cumpără 200 de roboţi pentru dezinfectare care vor fi trimişi la spitalele din ţările UE

Data actualizării: Data publicării:
robot de dezinfectare cu lumină ultravioletă pentru combaterea COVID-19
Robot de dezinfectare cu lumină UV. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a decis cumpărarea a 200 de roboţi pentru dezinfectare care folosesc lumina ultavioletă şi pot dezinfecta saloanele pentru pacienţi în 15 minute. Roboţii vor fi trimişi la mai multe spitale din statele UE, se arată într-un comunicat de presă.

„Spitalele din majoritatea statelor membre și-au exprimat nevoia și interesul de a primi acești roboți, care pot dezinfecta camerele standard pentru pacienți utilizând lumina ultravioletă, într-un timp scurt chiar și de numai 15 minute, contribuind astfel la prevenirea și reducerea răspândirii virusului. Procesul este controlat de un operator situat în afara spațiului care urmează să fie dezinfectat, pentru a se evita orice expunere la lumina UV”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

„Dezvoltarea de tehnologii poate crea vectori ai schimbării, un bun exemplu în acest sens fiind roboții pentru dezinfectare. Salut această acțiune menită să ajute spitalele noastre din Europa să reducă riscul de infectare — un pas important în combaterea răspândirii coronavirusului”, a declarat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: „Europa rămâne rezilientă și solidară pe parcursul crizei actuale. De la repatrierea cetățenilor UE blocați în străinătate, până la creșterea producției de măști și asigurarea faptului că echipamentele medicale ajung la cei care au nevoie de ele din cadrul pieței unice, acționăm pentru a ne proteja cetățenii. În prezent, aducem roboți pentru dezinfectare în spitale, astfel încât cetățenii noștri să poată beneficia de această tehnologie care ar putea salva vieți.”

Roboții vor fi livrați în următoarele săptămâni. Conform Comisiei Europene, un buget specific de până la 12 milioane de euro este disponibil prin Instrumentul de sprijin de urgență.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate