Lovitură grea pentru mafia chineză în Italia

Data publicării:
GettyImages-1754688
Foto: Guliver/GettyImages

Poliţia italiană a anunţat joi destructurarea unei organizaţii infracţionale chineze de tip mafiot care controla distribuţia de produse chinezeşti în Europa. Douăzeci şi opt de persoane au fost arestate în cadrul operaţiunii, relatează dpa.

GettyImages-1754688
Foto: Guliver/GettyImages

Presupusul cap al organizaţiei, Zhang Nai Zong, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat la Roma. Poliţia, care l-a prezentat ca fiind „regele mafiei chineze”, l-a urmărit iniţial la Prato, localitate în apropiere de Florenţa care găzduieşte cea mai importantă comunitate chineză din Italia şi unde oamenii plecau capetele la apariţia sa.

Ilustrativă pentru bogăţia şi influenţa sa a fost o nuntă pe care a organizat-o în 2013 la hotelul Hilton din Roma, eveniment care ar fi costat 80.000 de euro şi la care invitaţii au fost aduşi cu automobile Ferrari şi Lamborghini.

S-a stabilit că organizaţia chinezului, bănuită iniţial de cămătărie şi extorcare de bani, impusese un monopol asupra industriei transportului rutier de mărfuri, a declarat pentru radioul public comandantul Alessandro Giuliano. Reţeaua era implicată de asemenea în prostituţie, trafic de droguri şi pariuri ilegale şi avea sedii la Prato, Roma, Padova, Milano, Paris, Madrid şi Neuss, în Germania.

Prato, centru al industriei textile controlate de chinezi, a intrat în vizorul poliţiei din 2011, după asasinarea a doi chinezi într-un conflict între bande. La Prato au fost operate 16 din arestările anunţate joi. Alte şapte au avut loc la Roma, câte una la Milano şi Padova şi alte două în Franţa.

Suspecţii sunt acuzaţi, între altele, de apartanenţă la o grupare de tip mafiot, infracţiune pasibilă în Italia de o pedeapsă de cel puţin 10 ani de închisoare. În acelaşi timp, autorităţile au sechestrat sau confiscat bunuri în valoare de „câteva milioane de euro”, între care afaceri, proprietăţi, maşini şi 61 de conturi bancare şi de investiţii.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Talentul ascuns al Mădălinei Ghenea. Ce au descoperit abia acum fanii despre românca din Italia: „Fac asta de...
Film Now
La 25 de ani, fiica Lui Travolta s-a transformat într-o tânără superbă. Artista Ella Bleu, ședință foto plină...
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Câți ani avea actrița care a jucat-o pe Plângăcioasa Myrtle din "Harry Potter", când a primit rolul: Mă...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online