„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Data publicării:
Mesajele găsite pe mașini în două localități franceze. Foto- X
Mesajele găsite pe mașini în două localități franceze. Foto: X

Mai mulți locuitori din Lyon şi Villeurbanne, ca şi din alte oraşe franceze, şi-au găsit maşinile vandalizate. Pe ele a fost marcat cu spray, în culorile drapelului ucrainean, acelaşi mesaj misterios, aparent proucrainean, dar în engleză: „Ukraine needs your car!”(Ucraina are nevoie de maşina ta - n.r.), relatează cotidianul francez Le Figaro, citat de News.ro.

Aceste mesaje, în culorile galben şi albastru ale drapelului ucrainean şi folosind aproximativ aceeaşi grafică, au atras atenţia multora.

Contactat, serviciul poliţiei naţionale interdepartamentale din Rhône a declarat pentru Le Figaro că „mai multe astfel de mesaje au fost găsite în districtul Lyon” şi că „au fost depuse în jur de zece plângeri”. O anchetă a fost deschisă pentru a găsi autorii şi a le înţelege motivele.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dar zona metropolitană Lyon nu este prima în care apar aceste mesaje. Din octombrie, în oraşele Saint-Ouen, Meudon, Forbach şi Montpellier au fost găsite exact aceleaşi mesaje, pulverizate cu spray pe mai multe vehicule. În Meudon, au fost marcate astfel circa cincizeci de vehicule, iar în Montpellier 47, în noaptea de 22 spre 23 octombrie.

Kogutiak Volodimir, vicepreşedinte al Uniunii ucrainenilor din Franţa, spune că în spatele acestor „pseudoinscripţii pro-Ucraina” sunt „manipulări ale agenţilor ruşi activi”.

Deocamdată, nu a fost stabilit niciun motiv pentru aceste etichete care au apărut peste tot în Franţa.

Potrivit TF1, trei cetăţeni sârbi care sosiseră recent în Franţa au fost arestaţi la Meudon la începutul lunii octombrie. Parchetul din Lyon a deschis o anchetă pentru „daune colective”.

Cazul aminteşte de misterioasele Stele ale lui David albastre inscripţionate pe zidurile din Paris şi din suburbii în noiembrie 2023, după ce a început războiul din Gaza. Inscripţiile au fost comandate de serviciile de securitate ruse, după cum a dezvăluit DGSI la acea vreme.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
Newsweek
Miercuri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii, în funcție de banca la care au cont?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine