UE lansează procedura de infringement împotriva Regatului Unit pentru încălcarea acordului de retragere

Data publicării:
masina de politie la controlul de frontiera
Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Regatului Unit, după ce Marea Britanie a anunțat amânarea controalelor britanice la mărfurile care intră în Irlanda, parte a UE. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a anunţat, luni, că a lansat două proceduri pentru încălcarea acordului de Brexit de către Regatul Unit, după anunţarea de către Londra a unei amânări unilaterale a anumitor controale vamale în Irlanda de Nord, relatează AFP.

Guvernul britanic a anunţat pe 3 martie o amânare cu şase luni, până pe 1 octombrie, a unora dintre controalele controversate la sosirea mărfurilor din Marea Britanie în Irlanda de Nord, transmite Agerpres.

Comisia, care deja a protestat oficial, a anunţat că a trimis Londrei "o scrisoare de punere în întârziere", pentru că a încălcat protocolul pentru insula Irlanda, inclus în tratatul de retragere semnat la sfârşitul lui 2019, potrivit unui comunicat.

Acest protocol este menit să protejeze piaţa unică europeană evitând în acelaşi timp revenirea la o frontieră şi la controale vamale pe insulă, împărţită între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE.

Trimiterea acestei scrisori reprezintă prima etapă a unei "proceduri de infringement", care se poate încheia, la finalul unui lung proces, în faţa Curţii de Justiţie a UE (CJUE), ce poate impune amenzi sau constrângeri.

De cealaltă parte, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, i-a adresat o "scrisoare politică" lui David Frost, însărcinat cu relaţiile cu Bruxellesul în cadrul guvernului britanic, prin care face apel la Regatul Unit să revină asupra acestui anunţ.

Această scrisoare denunţă nerespectarea obligaţiei de bună credinţă prevăzută de tratatul de retragere.

Maros Sefcovic face apel la Londra să angajeze consultări bilaterale cu Bruxellesul "cu obiectivul de a găsi o soluţie acceptată reciproc până la sfârşitul lunii".

"UE şi Regatul Unit au convenit asupra protocolului (privitor la Irlanda de Nord) împreună. Suntem obligaţi să-l aplicăm împreună. Deciziile unilaterale şi încălcările dreptului internaţional de către Regatul Unit sunt chiar împotriva obiectivului (protocolului) şi subminează încrederea între noi", a mai declarat Sefcovic, citat în comunicatul Comisiei Europene.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce i-a fost ucisă fiica, a descoperit că aceasta a fost transformată într-un chatbot cu...
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, prima apariție publică după nunta cu Valeriu Gheorghiță. Actrița și-a cucerit fanii: „Ești...
Pro FM
Bebe Rexha e cu gândul la vară și pozează într-un costum de baie cu decolteu generos, cu vântul în păr. E mai...
Film Now
Cum arată „Xena” în 2024, la 56 de ani. Lucy Lawless, de nerecunoscut la două decenii de la încheierea...
Adevarul
Legătura șocantă între COVID și atacurile de cord. Tot mai multe tinere sănătoase fac infarct
Newsweek
Sute de mii de pensionari iau bani în plus la pensie. Casa de pensii trimite decizii zilele acestea
Digi FM
Matilde, fiica lui Jose Mourinho, s-a căsătorit. Tânăra de 28 de ani, răvășitoare la petrecerea la care au...
Digi World
Tehnica simplă de introdus în dietă pentru a slăbi și a spori longevitatea. Mare atenție pentru a nu o duce...
Digi Animal World
O femeie a fost al un pas să fie înghițită de un piton, în propria sa locuință. Aceasta a fost salvată după...
Film Now
Kate Winslet dezvăluie cine este actrița ei preferată cu care a lucrat: O persoană incredibil de importantă...
UTV
Salman Khan si Iulia Vantur au fost amenintati cu moartea de unul dintre cei mai periculosi interlopi din...