Un ucrainean torturat de ruși cu electroșocuri a depus o plângere pentru crime de război în Argentina

Data publicării:
profimedia-0858155107
Celulă la subsolul secției de poliție din Isjum, Harkov, Ucraina, unde peste 200 de oameni au fost închiși, interogați și torturați. Foto: Profimedia Images

Un ucrainean a depus o plângere penală la un tribunal din Argentina împotriva forțelor de ocupație ruse care l-au torturat, a anunțat pe 16 aprilie The Reckoning Project, un ONG care aduce în instanță cazuri de crime de război, relatează Kyiv Independent. 

Constituția Argentinei permite procese pentru „crime internaționale, inclusiv crime împotriva umanității și crime de război, indiferent de locul în care au fost realizate”, pe baza jurisdicției universale, a transmis The Reckoning Project (TRP) într-un comunicat de presă. 

Ucraineanul, care este identificat drept domnul M din motive de securitate, a depus plângere de tortură pe 15 aprilie la Buenos Aires. Deși este pentru prima oară când un astfel de caz de plângere de tortură ucraineană este deschis în Argentina, domnul M spune că el este „unul dintre atâtea cazuri”. 

În martie 2024, Procuratura Generală a Ucrainei a colectat informații înainte de judecată despre peste 128.000 de victime ale crimelor de război. Domnul M spune că el a adus „durerea și suferința Ucrainei pe scena internațională, într-o țară care nu este străină față de acest tip de durere și suferință”.

Argentina a fost condusă de o juntă militară care a dus o campanie de teroare împotriva oponenților de stânga și a unor suspecți disidenți între anii 1976-1983, fiind cunoscut sub numele de „Războiul murdar”. Până la 30.000 de persoane au fost ucise de autorități în această perioadă, dintre care multe au dispărut după ce au fost reținute. 

TRP a remarcat faptul că în ultimii ani „Argentina și-a asumat un rol de lider în lupta împotriva impunității atât pe plan intern, cât și internațional, inclusiv prin deschiderea de investigații conform principiului jurisdicției universale care decurge din diferitele contexte ale țărilor.”

Nataliya Gumenyuk, jurnalist ucrainean și director general al Public Interest Journalism Lab l-a însoțit pe ucrainean în Argentina pentru depunerea plângerii. Aceasta a spus că: „Pentru noi, ucrainenii, experiența argentiniană a proceselor este atât un apel la sprijin internațional în menținerea statului de drept, cât și o speranță că justiția este posibilă”. 

Conform Reuters, forțele ruse l-au reținut pe domnul M într-un centru de detenție din sudul ocupat al Ucrainei. Agenția a mai spus și că „Bărbatul acuză o persoană numită, două identificate prin indicativele lor de apel sau însemnele militare și pe alții fără nume, că au folosit electrocutarea și întemnițarea ilegală ca forme de tortură la mijlocul și începutul anului 2022.”

Curtea din Argentina va decide dacă va accepta plângerea, acesta fiind un proces care ar putea să dureze luni întregi, mai adaugă Reuters. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum vezi mesajele pe WhatsApp și Facebook Messenger fără să apari online și fără confirmarea de citire
Digi FM
Cum arată Selena Gomez fără pic de machiaj. Vedeta a avut o perioadă plină de evenimente
Pro FM
Cum arată azi, la 43 de ani, gemenele de la Cheeky Girls: "Sunteți exact la fel!". Au locuri de muncă...
Film Now
Sharon Stone, dezvăluiri despre o dispută cu Michael Douglas, înainte de filmările pentru Basic Instinct...
Adevarul
Agatha Christie, autoarea crimei aproape perfecte. Cum și-a înscenat dispariția, folosind numele amantei...
Newsweek
Schimbare importantă la vechimea în muncă. Cine trebuie să plătească 825 lei la Casa de Pensii la 1 iulie?
Digi FM
Celine Dion, omagiu emoționant pentru soțul ei, în ziua în care acesta ar fi împlinit 84 de ani: "Amintirea...
Digi World
„Soarele” artificial al Chinei a depăşit un obstacol major în procesul de obţinere a energiei din fuziune...
Digi Animal World
Momentul când un câine declanșează un incendiu. Totul a pornit de la o mănușă încălzită cu baterie
Film Now
Ce fac și cum arată azi gemenele Olsen. Au renunțat la actorie după zeci de filme și s-au dedicat unui cu...
UTV
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la tribunalul din Milano. Vedeta cere 5 milioane de euro despăgubiri în...