VIDEO. Cum arată orașul Severodonețk, transformat în ruine de armata lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
sverodonețk
Orașul Severodonețk, în ruine. Foto: Captură video

Severodonețk, unul dintre cele mai importante orașe industriale din Donbas înainte de război, este distrus de bombardamente, potrivit unei filmări publicate pe rețelele sociale. Orașul a fost complet cucerit de ruși la finalul lunii iunie.

În filmarea de peste un minut, realizată din mașină, pe străzile din Severodonețk, pot fi văzute ruinele blocurilor din oraș.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Orașul a fost cucerit după mai multe săptămâni de lupte dure între ruși și ucraineni, în cele din urmă forțele ucrainene retrăgându-se în Lisiceansk, oraș cucerit ulterior de ruși.

Severedonețk avea peste 100.000 de locuitori înaintea războiului și era unul dintre cele mai importante orașe industriale din Donbas.

Luptele din Bahmut, care a devenit cel mai fierbinte loc de pe frontul din Ucraina, au legătură și cu recucerirea unor orașe precum Lisiceansk și Severodonețk. 

Bahmut prezintă un interes strategic pentru comandamentul militar rus. Dacă este ocupat, se creează o amenințare pentru aprovizionarea flancului drept al unităților ucrainene care asediau zona Kreminna și plănuiesc să avanseze spre Lisiceansk și Severodonețk.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri