Ministrul Apărării a discutat la telefon cu omologul său american despre situaţia de securitate de la Marea Neagră

Data publicării:
angel tilvar langa steagul nato
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, marţi, o convorbire telefonică în sistem videoconferinţă cu secretarul apărării al SUA, Lloyd Austin, discuţiile vizând situaţia de securitate de la Marea Neagră, informează Agerpres.

"Agenda discuţiilor a inclus evoluţiile recente vizând situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Totodată, cei doi oficiali au discutat despre stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, în special prezenţa forţelor SUA în România, programele de achiziţii de echipamente militare, precum şi modalităţi de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv eforturile şi proiectele aliate din România", se precizează într-un comunicat transmis miercuri de Ministerul Apărării Naţionale.

Conform aceleiaşi surse, oficialul american a subliniat că România rămâne un partener de încredere al SUA, reiterând sprijinul ferm al Statelor Unite pentru consolidarea Parteneriatului Strategic.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți...
Newsweek
Ianuarie Pensie limită vârstă: 3.118 lei, invaliditate: 1.092 lei, speciale: 25.477. Când vor crește? Cu cât?
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani